Manta (PSD): Am refuzat un post în Ministerul Energiei
Fostul manager al CE Oltenia, Laurențiu Ciurel, a mărturisit, după doi ani, că a vrut să-l pună secretar de stat în Ministerul Energiei pe Claudiu Manta, care este acum candidat la Parlament, fiind al doilea pe lista PSD Gorj la Senat.
Se întâmpla pe vremea când la șefia ministerului se afla Răzvan Nicolescu. Ciurel i-a spus oficialului că în minister "sunt numai imbecili" și l-a rugat numească pe cineva competent, iar Nicolescu ar fi fost de acord cu solicitarea sa și i-a cerut să facă o propunere. "L-am rugat pe Claudiu, pe Manta, l-am chemat la mine, uite mă, băiatule, te duci la Bucureşti, vei fi secretar de stat, dar ai trei misiuni: legea energiei, legea minelor şi legea exproprierilor. A zis iniţial da, apoi când a aflat cât e salariul... a zis că nu-i mai trebuie", a declarat Laurențiu Ciurel la un post local de televiziune.
Manta admite că Laurențiu Ciurel și Ion Călinoiu l-au propus pentru o funcție de subsecretar de stat, dar că a refuzat pe motiv că nu era atât de pregătit în acest domeniu, dar nici salariul nu l-a tentat, mai ales că nu i-ar fi fost decontate cazarea și transportul, spune acesta. "La momentul respectiv nu aveam expertiza necesară, era un domeniu foarte greu, n-aveam foarte mare experienţă în așa ceva. A fost și o chestiune de ordin familial, nevasta atunci născuse. În ultimul rând a fost chestiunea cu salariul", a spus Manta. Acesta a explicat că din această postură nu ar fi putut să-și practice meseria de bază, de notar public. Dacă va fi fi ales parlamentar, Manta spune că va putea să-și mențină afacerea, cabinetul notarial.