Lucas are nevoie de multă dragoste și sprijin financiar

Familia unui copil de doi anișori face apel pe paginile de socializare pentru a strânge banii necesari tratamentului, micuțul suferind de o boală complicată. Puteți intra în grupul de facebook “Uniți pentru Lucas” și licita acolo pentru diferite obiecte sau puteți dona în contul familiei. Suma necesară nu este mică, dar puțin câte puțin se adună.

"Eu sunt Lucas.

Am doi anișori și sunt curajul, puterea și lumina părinților mei, numai ca, de puțin timp, o veste crunta le-a amărât sufletele și a năruit visele mele de-a putea gusta din ceea ce se numește COPILĂRIE, mult prea frumoasa copilărie.

Am fost diagnosticat cu limfom non-Hodgkin tip Burkitt, o forma de cancer localizat la intestin, cu un grad de agresivitate foarte înalt (98%).

Medicii din Turcia ne-au dat însă speranțe, dar tratamentul are un cost mult prea mare, mult peste puterile familiei mele: 100000 euro.

De aceea, va implor sa auziți strigatul disperat al părinților mei! Avem nevoie de bunătatea voastră pentru a reuși sa-mi primesc viața înapoi!

Dumnezeu ne este alături și tot El ne-a întreptat gândurile spre voi, oameni de suflet. Doar cu ajutorul vostru voi putea rămâne îngerul fără aripi al părinților mei!”

RO33CECEC001946396658711

Danaricu Marius Lucian

Vizualizări: 1,255

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: