Lovitură la UCB! Fostul rector revine pe funcție
După lungi războaie în instanță, Luminița Georgeta Popescu, fostul rector al Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, și-a recâștigat postul pierdut în luna mai 2017. Și asta după ce a intrat în conflict deschis cu președintele Senatului UCB, Adrian Gorun.
Decizia Curții de Apel București, din data de 15 iulie, este definitivă. În instanță, Luminița Popescu a reclamat faptul că Senatul UCB a destituit-o din funcție fără o cercetare prealabilă, fără audierea acesteia și fără a i se oferi posibilitatea să aducă vreun argument în apărare.
Conflictul Popescu-Gorun ar fi debutat în ianuarie 2017, după revocarea prorectorilor, hotărâre a senatului universitar pe care Luminița Popescu a contestat-o, întrucât, conform legii, rectorul este cel care își numește prorectorii, după consultarea Senatului universitar.
Ulterior, fostul rector a solicitat Ministerului Educației efectuarea unui control la universitate, având în vedere starea de conflict și acțiunile președintelui Senatului UCB.
Două luni mai târziu, prin ordinul ministrului Educației Naționale nr.3871/5.05.2017, Luminița Popescu a fost îndepărtată din funcție. Asta ca urmare a demiterii de către Senatul universitar, cel mai înalt for de decizie și deliberare la nivelul universității.
Popescu a făcut contestație în instanță, iar Tribunalul București i-a admis cererea, dispunând reintegrarea pe post. „Admite în parte cererea de chemare în judecată. Anulează în parte hotărârea nr. 10/31.03.2017 cu referire la articolele 1, 10-17. Anulează în parte hotărârea nr. 14/27.04.2017 cu referire la articolele 5,7-9. Anulează Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 3871/05.05.2017. Obligă pârâţii să o reîncadreze pe reclamantă în funcţia de rector al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu. Respinge în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare”, se arată în minuta sentinței din 4 august 2020.
Iată cum a motivat instanța decizia. „Hotărârea Senatului cu nr. 14/27.04.2017 nu prevede care este abaterea profesională care a fundamentat decizia privind demiterea reclamantei, împrejurare care atrage nemotivarea actului, îmbracă forma unui exces de putere și dă naștere la arbitrariu, mai ales în contextul în care Hotărârea nr. 10/31.03.2017 are în vedere cercetarea reclamantei pentru o eventuală revocare a acesteia din funcție și nu pentru demitere (...) Nici ordinul de ministru nu indică circumstanțe de fapt din care să rezulte elementele materiale ale vreunei abateri încălcate, făcând trimitere la hotărârile Senatului care sunt confuze și au expuneri generice”.
Atât Ministerul Educației, cât și UCB au formulat recurs, fără succes însă „Respinge excepţia nulităţii recursurilor formulate în cauză, ca neîntemeiată. Admite recursurile. Casează în parte sentinţa recurată, iar în rejudecare: Respinge cererea privind anularea art. 2 din Ordinul MEN nr. 3871/05.05.2017. Menţine în rest sentinţa recurată. Definitivă”, a decis, pe 15 iulie, Curtea de Apel București.
Luminița Popescu poate reveni în funcție doar prin ordin de ministru. Anul trecut, în primăvară, Sorin Purec a câștigat postul de rector prin concurs public.