Lovitură în dosarul traficanților de minore. Probe anulate!
Tribunalul Gorj a anulat toate mandatele de supraveghere tehnică dintr-un dosar de trafic de minore și spălare de bani instrumentat de DIICOT. Instanța de judecată a admis cererile și excepțiile invocate de trei traficanți și a hotărât că rechizitoriul are mai multe nereguli din punct de vedere legal.
Totodată, judecătorul a constatat „nulitatea absolută a punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise în perioada 28.10.2014 - 26.02.2016 și nulitatea absolută a probelor astfel obținute”.
Așa se face că din materialul probator au fost excluse sute de pagini de redare a convorbirilor, comunicărilor prin sms, mms și mesagerie vocală.
Marius Constantin Lăutaru, împreună cu Doru Lăutaru, zis Dorel, și Ninu Elvis Lăutaru, din comuna gorjeană Jupânești, au fost acuzați că au câștigat bani de pe urma minorelor obligate să se prostitueze în străinătate. Din investigații a reieșit faptul că, în perioada 2014-2018, unchiul și nepoții săi ar fi recrutat, transportat și cazat în Portugalia, în scopul exploatării sexuale, două minore, de 16 ani, din județul Gorj.
Totodată, cei trei ar fi sprijinit și alte tinere să practice prostituția în Norvegia, realizând un venit de aproximativ 400.000 de lei, bani pe care i-ar fi investit în imobile și autoturisme.
Magistraţii Tribunalului Gorj au constatat că rechizitoriul prin care cei trei proxeneți au fost trimiși în judecată este nelegal și au dispus remedierea neregularităţilor din actul de sesizare a instanţei.
„Constată neregularitatea actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului nr.47 D/P/2014 din 11 iunie 2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Criminalitate Organizată şi Terorism-Biroul Teritorial Gorj. (...) În termen de 5 zile de la comunicare, procurorul să remedieze neregularităţile actului de sesizare şi să comunice dacă menţine dispoziția de trimitere în judecată”, a decis, joi, Tribunalul Gorj, sentință ce poate fi atacată.
Potrivit instanței, procurorul este obligat să procedeze la descrierea elementelor materiale pentru fiecare infracţiune, „cu precizarea expresă a aspectelor penale ce ţin de latura obiectivă a faptelor pentru care cei trei au fost trimiși în judecată, astfel încât să poată fi verificată existenţa în loc şi timp a actelor materiale, raportat la încadrarea juridică a acestora, astfel cum sunt menţionate în dispozitivul rechizitoriului”.