Localnicii din satele Motrului: Bem apă cu rugină în ea!

Situația apei potabile din cele șapte sate care aparțin de municipiul Motru ar putea rămâne nerezolvată pentru o perioadă mai lungă de timp. Autoritățile nu au prea multe posibilități pentru a o rezolva, iar oamenii nu alte variante decât să folosească în continuare apa care le vine la rețea, dar care, este menajeră și, după cum spun ei, de multe ori este „roșie sau neagră, de la rugină și mizerii”.

Culmea este că pe la porțile sătenilor trece noua conductă cu apă potabilă, dar niciunul dintre ei nu se poate branșa pentru că proiectul nu a prevăzut și așa ceva. Lucrările au început în urmă cu un deceniu, pe vremea lui Dorin Hanu, și s-au încheiat anul trecut, cu puțin înainte de alegerile locale, pierdute de fostul primar. În tot acest timp, oamenii au văzut utilajele săpând pe la porțile lor, dar și-au luat gândul că vor avea apă potabilă de la rețea după ce li s-a spus că nici aceasta nu ar fi potabilă. „Nu ne-am branșat la asta nouă că ne-au spus că nu au dat drumul, că nu e potabilă, că nu e bună. Au găsit ei motive și dacă ne-au spus așa noi la ce să ne branșăm că mai avem o conductă pe care nu vine apă de-a bună?”, spune o localnică din Ploștina.

Cei mai în vârstă se miră de modul în care sunt cheltuiți banii publici, mai ales că nu se văd beneficiile unor astfel de investiții. „Atunci, când au săpat pe aici, au pus robinete la suprafață ca să bea copiii apă, dar în rest nu au mai făcut nimic, că cică nu sunt bani ca să ne branșăm și noi. Cum băi fraților, ați adus conducta până aici și noi ne uităm la ea? E o investiție care stă degeaba de ani de zile. Noi ne folosim de fântână, am pus hidrofor și am rezolvat problema pentru consum. De băut luăm la sticlă că nu i-am făcut analize la asta din fântână, dar măcar avem de udat și suntem mulțumiți”, a declarat un pensionar.

„Investiție fără cap”

Imposibilitatea de a se branșa la rețea îi supără pe oameni mai ales în perioadele în care pe robinet le curg tot felul de mizerii. Conducta pe care o folosesc de ani de zile este una de metal, a ruginit și nu asigură decât apă menajeră. „Am hidrantul la poartă, la conducta asta a nouă și curge apă limpede la el, că îi mai dau drumul câteodată. La conducta de la mine din curte vine câteodată niște aia neagră de se vede mizeria pe fundul bidonului, că opresc în bidoane ca să am când se ia. Eu nu înțeleg cum au putut să facă investiția asta așa fără cap. Lucrez în străinătate și nu stau mult pe acasă. Acum am venit acasă și am găsit ouă de șarpe și șarpele plimbându-se prin curtea școlii, cu copii acolo. Eu sunt vecin cu școala și a trebuit să tai eu buruienile că îmi era că mă mănâncă șarpele. Când au făcut conducta asta nu s-or fi gândit că ne trebuie și nouă apă, poate și canalizare, că suntem în 2017 și nevoile sunt altele? Eu nu știu cum gândesc conducătorii ăștia ai noștri că nu mai înțeleg nimic din ce se întâmplă în țara asta”, a spus, revoltat, un localnic vecin cu școala din Ploștina.

Modifică proiectul, pierd garanţia!

Primarul de la Motru, Gigel Jianu, spune că debitul de apă al noii conducte ar suporta branșarea celor circa 1000 de gospodării din cele șapte sate. Problema este că proiectul nu poate fi modificat așa de ușor pentru a se începe lucrările de branșare a gospodăriilor. Proiectul derulat prin Compania Națională de Investiții a costat 3,5 milioane euro și prevede doar rețea publică de hidranți și fântâni stradale, nimic mai mult. Constructorul, o firmă din Ungaria, care este și proiectantul, cere ca nimeni să nu se atingă de lucrări atâta timp cât acestea sunt în garanție. Dacă fac vreo modificare, autoritățile pierd garanția de 1,6 milioane lei cu care constructorul ar trebui să facă eventualele reparații în perioada de garanție a lucrării. Ca urmare, povestea rămâne în continuare încâlcită, iar pentru săteni singura variantă este să își ducă existența la fel ca și până acum. Garanția care a început anul trecut, după semnarea recepției, este pentru cinci ani, adică mai sunt vreo patru de așteptat până când proiectul inițial ar putea fi modificat.

Galerie foto



Vizualizări: 2,711

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: