Liviu Andrei se simte eliberat... din funcţie
Liviu Andrei a pierdut ieri funcţia de inspector şcolar general, după doi ani de presiuni politice fără precedent. Acesta a fost înlocuit cu Dorin Taşcău, profesor de matematică şi fost director al Colegiului Naţional „Tudor Vladimireacu“. Dacă privim schimbarea prin prisma politicii, vedem că un democrat-liberal a fost înlocuit cu un penelist. Andrei crede însă că va reveni în funcţie după ce PD-L va reveni la guvernare, adică în iarna care vine.
Două calificative de „nesatisfăcător“ pentru activitatea desfăşurată şi nu mai puţin de 13 controale de la toate instituţiile posibile ale statului. De atât a fost nevoie pentru înlăturarea lui Andrei din fruntea Inspectoratului Şcolar Judeţean. A declarat că nu-şi va da demisia în ciuda presiunilor la care a fost făcut, dar şi că nu se va lăsa uşor înlăturat. Cu toate acestea, Liviu Andrei a reacţionat calm la vestea demiterii. „Mă simt eliberat“, a declarat Andrei, care se bucură şi pentru faptul că va avea mai mult timp pentru campania electorală în care este implicat, acesta candidând pentru un post de senator din partea PD-L. În primele zile de campanie electorală, Andrei declara că i s-a refuzat dreptul la concediu, cu sau fără plată.
Banţa, prezent la înscăunarea lui Taşcău
Dorin Taşcău este noul inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. Anunţul a fost făcut de prefectul judeţului Victor Banţa în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat şi Taşcău. Schimbarea lui Andrei din funcţia de inspector general nu a mai mirat pe nimeni, mai ales că liberalii se chinuiesc de mai mult timp să scape de el din fruntea Inspectoratului. Dezideratul liberalilor a fost dus la bun sfârşit de prefectul Banţa, chiar dacă acesta declară că nu e nimic politic, schimbarea fiind produsă ca urmare a calificativului slab obţinut la evaluarea de către MEC.
Potrivit prefectului Banţa, înlocuirea lui Andrei survine ca urmare a calificativului „nesatisfăcător“ obţinut în urma evaluării activităţii sale de către o comisie de la Ministerul Educaţiei. Contactat telefonic, Liviu Andrei a declarat că ştia de schimbarea sa din funcţie şi chiar se simte eliberat, putându-se ocupa exclusiv de campania electorală. „Ştiam că se va întâmpla aşa. Mă simt foarte bine, chiar eliberat aş putea spune. Am şi eu timp de campania electorală. Nu mai trebuie să mă duc la 7 la birou, să fac mape şi mai ştiu eu ce“, a declarat Liviu Andrei.
Andrei a precizat că dacă nu va reuşi la Senat, probabil va vrea să se întoarcă la Inspectorat. Lucrurile vor fi însă ştiute abia după alegerile din 30 noiembrie. „Vom vedea în decembrie. Atunci se vor face schimbări mari. Să vedem, ori merg la Senat ori dacă nu voi încerca să găsesc şi eu o funcţie, poate chiar la Inspectoratul Şcolar“, a menţionat Andrei.
Inspectorii se conformează
Ziarele prezintă de mai multă vreme schimbarea din funcţie a inspectorului general Liviu Andrei, iar acum, că s-a întâmplat, aproape că nu o mai considerăm ştire. Mai mulţi inspectori şcolari din cadrul IŞJ Gorj au asistat ieri la şedinţa unde s-a anunţat noul lor şef. La eveniment nu au fost prezenţi toţi inspectorii, Mădălina Ciolocoi, inspector adjunct, precizând că mai multe persoane sunt plecate la Bruxelles. Taşcău a declarat că speră să colaboreze cu inspectorii şcolari pentru că „este multă treabă“.