Liderii lui Condescu, promovaţi în funcţii de administraţie
Liderii de sindicat de la Federaţia Naţională Mine Energie primesc funcţii de la şeful Complexului Energetic Oltenia. Pare a fi o nouă strategie de scindare a mişcării sindicale. Calea a fost deschisă de liderul de sindicat de la Cariera Roşiuţa, Nelu Roşca. Surse din Minprest spun că acesta a fost numit de două zile în Consiliul de Administraţie al societăţii la care acţionar este CEO. Sindicalistul confirmă că i s-a propus, dar spune că nu a luat o decizie. În plus, circulă zvonuri că Nelu Roşca va fi consilierul personal al directorului general Laurenţiu Ciurel, răspunzător pe problemele sociale din zona Motru.
Mai mulţi lideri de sindicat schimbă barca. Cei mai mulţi aleg tabăra lui Laurenţiu Ciurel, considerând că este cea câştigătoare. Pe lângă Marin Condescu mai rămân câţiva oameni cum ar fi Gheorghe Etăgan, Constantin Mitrescu, Dumitru Pârvulescu, dar o serie de lideri sindicali fac blat pe faţă cu administraţia.
Roşca, în conducerea Minprest
Primul care este promovat de administraţie este sindicalistul Nelu Roşca. Interesant este că Roşca nu a semnat actul adiţional privind tăierea ilegală a salariilor şi i s-a luat postul de inspector social, dar nici nu i-a mers rău.
Potrivit unor surse din cadrul Minprest, Nelu Roşca face parte din Consiliul de Administraţie al societăţii de pe data de 15 iulie. Roşca reprezintă în acest Consiliu cele 5% din acţiunile sindicatelor la această societate, unde 95% din capital aparţine CEO. Pentru asta, spun surse, Roşca primeşte 800 de lei. Sindicalistul spune că i s-a propus această funcţie. „Mi s-a propus, dar încă nu am luat o decizie, dar am timp să mă gândesc dacă o să accept sau nu. Nu cred că este o grabă“, a declarat Nelu Roşca, preşedintele Sindicatului Liber Roşiuţa.
Nu e consilierul lui Ciurel
Mai mult, sursele spun că Nelu Roşca ar urma să ocupe un post de consilier personal al directorului Laurenţiu Ciurel, pe zona Motru. Sindicalistul a dezminţit însă informaţia, la fel şi CE Oltenia, dar cinci lideri de sindicat ne-au confirmat că au auzit acest zvon.
Pentru că nu a acceptat reducerea salariului, Roşca a fost trimis în producţie ca şi alţi colegi de sindicat. I s-a propus un post de conducător formaţie lucru, dar Roşca nu a acceptat. A făcut o adresă la CE Oltenia prin care cerea un post conform pregătirii profesionale şi a ataşat diploma de absolvire a Facultăţii de Drept. „Acum aştept decizia şi să văd ce mi se acordă. La momentul ăsta pot să ocup un post asimilat inspectorului social, fişa postului e identică, numai cu menţiunea că am în atribuţii şi relaţia cu comunităţile locale. (...) Lumea vorbeşte. Pe fişa postului meu nu scrie consilierul directorului general“, a declarat liderul de la Sindicatul Carierei Roşiuţa.
TRĂDARE
Pe lista liderilor care nu stau rău, deşi nu au semnat actul adiţional, este Constantin Ureche, de la Lupoaia. Acesta a fost numit maistru la Jilţ Nord. Surse mai spun că promovaţi ar putea fi şi Eugen Iovan de la Turceni şi Bordei de la Roşia.