Lideri din CE Oltenia, despre ONG-urile de mediu: Ziua ca hoții, nu noaptea!

A fost scandal, joi, în fața unui hotel din Târgu Jiu, unde au fost cazați reprezentanți ai Bankwatch, organizația care a suspendat în instanță acordul de mediu pentru Cariera Roșia. Peste 70 de oameni i-au huiduit pe cei de la ONG odată ce au ieșit din hotel. Le-au reproșat că fac rău companiei energetice din Gorj și angajaților prin demersurile lor mascate în grija față de mediu. 

 


"Hoții!”, "Bankwatch nu uita, Gorjul nu-l vei ruina!", sau "Trădătorii!" De astfel de strigăte și multe huiduieli au avut parte cei de la Bankwatch, care au venit, joi, în Târgu Jiu să participe la întâlniri cu autorități din Gorj pe tema tranziției energetice. 


Mai mulți sindicaliști au aflat de întâlnire și au mers în fața unui hotel din Târgu Jiu ca să-și strige nemulțumirea de faptul că, in urma unui demers al acestei organizații de mediu, cea mai mare carieră de cărbune din țară, Cariera Roșia, s-a ales cu acordul de mediu suspendat în instanța de judecată. 


Unul dintre protestatari a fost Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia: "Aceiași "iubitori" ai CE Oltenia care au blocat activitatea într-una dintre cele mai mari cariere de cărbune din Europa, aceiași care blochează investițiile în tot ce înseamnă dezvoltarea acestei țări. N-am aflat nici cu ce scop au venit ei la Gorj. Știți sloganul: Noaptea ca hoții? Dumnealor au devenit atât de impertinenți încât o fac ziua ca hoții, fără să anunțe decât secret anumiți oameni. Foarte puțini oameni știau de această întâlnire. Oamenii au simțit pe propria piele că acești oameni lucrează efectiv împotriva dumnealor, împotriva familiilor dumnealor și a cetățenilor din întreaga Românie. Dacă există așa-zise organizații de mediu care încearcă să blocheze activitatea unuia dintre cei mai mari producători de energie, în actualul context, înseamnă că în spatele lor nu există nimic solid, doar interese meschine ale altora care doresc să blocheze această activitate. Nu ai cum să nu fii șocat după ce s-a întâmplat la Roșia", a spus președintele SMEO, Gabriel Căldărușe. 


Și sindicalistul Jan Popescu a criticat dur demersurile inițiate de acest ONG. "Aceste ONG-uri, acești asasini economici ai județului Gorj au fixat un simpozion la Târgu Jiu. Planeta o vor ei altfel, nu poluata de energia pe bază de cărbune fără să se gândească măcar o clipă la locuitorii acestui județ. În mintea lor, pun deasupra tuturor râmele, viperele, gândacii, orice, numai omul nu. Am primit această informație și vrem să le transmitem să ne lase în pace. Toată lumea știe că aceste ONG-uri sunt plătite de competitorii Complexului Energetic Oltenia. Ne-am mobilizat în zece minute și au venit aici 70-80 de oameni să protestăm", a spus și sindicalistul Jan Popescu, vicepreședintele SMEO, la Radio Infinit. 


Liderul de sindicat Manu Tomescu le-a transmis celor de la Bankwatch că "habar nu au pe ce lume trăiesc".


"Vrem să le arătăm celor de la Bankwatch că nu pot să vină să ne faca rău, să ne umilească și noi să nu zicem nimic. Sunt niște domnișoare de habar nu au pe ce lume trăiesc. Se vede că sunt trimiși toți. Le-am reproșat că ne fac rău în mod constant. Ei au făcut rău țintit numai asupra CEO și tocmai în acest context de criză energetică ei vin continuu să ceară închiderea activității noastre", a spus Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari.

Galerie foto


Vizualizări: 2,082

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: