Lider sindical: Se manipulează. Asta ar putea duce la un conflict social!
„Se manipulează într-un mod care afectează starea oamenilor și asta poate duce la un conflict social!” Este semnalul de alarmă pe care îl trage un lider de sindicat din Complexul Energetic Oltenia. Gabriel Căldărușe s-a declarat îngrijorat după ce câțiva mineri l-au întrebat dacă va fi externalizată activitatea de mentananță, așa cum se vehiculează în Cariera Peșteana.
Zvonurile ar fi apărut în Cariera Peșteana de la un sindicalist din zonă. Minerii s-au speriat și au pus mâna pe telefoane să ceară explicații. Liderul Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe, a ținut să-i liniștească pe oameni. Acesta susține că, până acum, nu a fost luată în discuție o astfel de variantă.
În același timp, liderul SMEO atrage atenția că astfel de zvonuri ar putea duce la conflicte sociale în cariere. “Se manipulează într-un mod nu grosolan, dar care afectează efectiv starea oamenilor și pot să motivez. M-au sunat colegi de la Peșteana pentru că anumiți colegi dezinformează oamenii spunându-le că activitatea de mentenanță, atelier mecanic, electric, vulcanizări, va fi externalizată. Ipotetic, ajung aceste lucruri și în celelalte cariere, și la termocentrală, creează o stare de panică. Să arunci astfel de lucruri în piață, neexistând nici cea mai mică discuție în sensul acesta. Ar bulversa oamenii și asta poate duce la un conflict social, să fie foarte clar!”, a fost semnalul lui Căldărușe, la Radio Impact.