Căldărușe (SMEO): Mulți angajați din producție vor în termocentrale
Miercuri, 19 august, ar putea fi semnat actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă pentru angajații din Complexul Energetic Oltenia. Sindicatele și administrația se reunesc într-o nouă ședință de negocieri. Deși unele voci susțin că nu au de gând să semneze documentul, alți lideri de sindicat văd cu ochi buni modificările din actul adițional. Una dintre acestea ar permite minerilor să fie transferați la alte cariere unde există deficit de personal, în situația în care locul de muncă le este pus sub semnul întrebării din cauza lipsei fronturilor de muncă ori a rezervelor de cărbune pe terminate. Dar, spun alte voci, o astfel de prevedere ar lăsa loc la abuzuri.
Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, a explicat această situație. El a declarat că minerii vor putea lucra în altă carieră în cazul în care se reduce activitatea în cariera unde muncesc acum. Pe măsură ce se epuizează rezervele de cărbune, oamenii nu ar mai trebui să se teamă că rămân pe drumuri, ci vor ști cu siguranță că vor fi mutați în altă parte unde este nevoie de personal.
„Să existe posibilitatea ca, în interiorul fiecărui bazin minier, oamenii să fie mutați. Sunt perimetre care își epuizează rezerva și oamenii aceia trebuie să plece. O carieră nu se închide brusc azi. Se poate opri câte o linie, peste trei luni se oprește alt utilaj. Oprirea este treptată. Ce s-ar întâmpla ca cei 600 de oameni din carieră să rămână acolo până se epuizează întreaga rezervă în condițiile în care ai nevoie de personal în altă carieră?”, a declarat Căldărușe, la Radio Impact.
În plus, minerii s-ar putea transfera și către termocentrale în cazul în care vor dori și va fi nevoie de personal. „Vorbim de zona Rovinari. Pe lângă deficitul de personal existent în cariere, este un deficit de personal și la nivel de termocentrală. Foarte mulți salariați din producție își doresc să fie mutați sau să se transfere în sucursala energetică din zona respectivă. Nimeni nu neagă acest lucru. Actul adițional ar da posibilitatea ca oamenii să fie mutați din interiorul acelui bazin, dacă sunt închise fluxuri energetice”, a mai adăugat Căldărușe.
Rămâne de văzut dacă federațiile semnatare vor fi de acord cu actul adițional și îl vor semna. Federația Națională Mine Energie a refuzat până acum semnarea actului adițional tocmai din cauza acestui punct care permite mutarea salariaților de pe un loc de muncă pe altul, ceea ce lasă loc la abuzuri, a susținut Dumitru Pîrvulescu. Acesta a propus un spor de mobilitate de 10% la fiecare mutare, ceea ce ar limita posibilitatea unor abuzuri.