Lider: Minerii spun “decât să muncim degeaba, mai bine închidem”
Bogdan Bejinaru, unul din liderii sindicali ai salariaților din Complexul Energetic Oltenia, a spus că administrația și factorul politic sunt de vină pentru situația în care s-a ajuns astăzi. Bejinaru a spus la Gorj TV că, fără termocentralele din Oltenia, marii consumatori de energie din România își vor închide porțile. “Iar politicienii dorm toți”, a fost concluzia liderului sindical.
Reporter: Cum s-a ajuns la situația aceasta în care nimeni nu mai are credibilitate în fața minerilor?
Bogdan Bejinaru: Au mers din greșeală în greșeală. În momentul în care la Jilț Nord ai avut conflict spontan vineri seara, automat dimineața a început și Jilț Sud. Erau doar două cariere. Nu poți să vii tu, Directorat, că au fost, în afară de domnul Boza, toți membrii Directoratului la Cariera Jilț Sud, să spui: e cerere mare pe piață, e prețul bun, vă rugăm frumos treceți la muncă, dacă nu dăm acum curent, ne închidem. Pe oameni nu i-a mai interesat. Le-au dat niște replici pe care nu vreau să le reproduc. Oamenii au spus: mai bine închidem. Decât să muncim degeaba, mai bine stăm degeaba. Plecăm afară la muncă, decât să mai stăm pe salariile de la Complexul Energetic Oltenia. Și au dreptate, au perfectă dreptate.
Rep.: Ce greșeli de comunicare a mai făcut administrația?
B.B.: Nu ați văzut cum apar la posturile de televiziune și spun că nu are nimeni salariul sub 2.000 de lei? Dar nu spun că atât câștigă la program de 7 zile. La un program normal de lucru, de cinci zile pe săptămână, sunt mulți sub 2.000 de lei. Am văzut că domnul Rușeț spunea la un post de televiziune că este lipsă de comunicare din partea sindicatelor. Nu este adevărat. Noi, sindicatele, am comunicat și cu oamenii, și cu administrația. Oamenii ne-au spus clar că vor creșteri salariale și vouchere de vacanță, noi am transmis administrației. În momentul în care vii cu un buget zero, nu poți să îmi faci o vină mie, ca sindicat. Sub nicio formă. Tu, ca administrație, trebuie să găsești soluții, în momentul în care ceri producția pe care o ceri și ai contractele pe care zici că le ai, păi atunci dă-mi și mie.
Rep.: Cele patru federații sindicale au semnalat public că există riscul unor astfel de proteste. De ce nu a fost luat în calcul acest avertisment?
B.B.: Doi vinovați avem aici. Administrația Complexului Energetic Oltenia și factorul politic, care este cel mai mare vinovat. Acel nou impozit de 2% pe cifra de afaceri înseamnă 60 de milioane de lei la CE Oltenia. Cu acești bani puteau fi mărite salariile și nu se ajungea aici. Credeți că o societate comercială poate să supraviețuiască atunci când plătește 45% din cifra de afaceri impozite și taxe?
Rep.: Ce credeți că va urma?
B.B.: La minus 15 grade, nu ne va da nimeni energie electrică, nu vom avea de unde să importăm. Probabil că nu se va tăia energia la consumatorii casnici, dar vor rămâne fabrici fără energie, magazine și așa mai departe. Iar politicienii dorm toți.