Liberalii, curioşi să îşi afle noul şef decis la centru
Zi importantă pentru organizaţia judeţeană a PNL Gorj, filiala trebuind, teoretic, să afle cine o va conduce de acum încolo, după ce Dan Morega a demisionat din partid joia trecută. Fostul preşedinte nu mai este liberal decât pe site-ul său pe care nu a apucat să-l modifice, PNL fiind în continuare promovat la greu acolo, lucru care nu se va mai întâmpla însă de acum încolo.
Pe propria pagină de Internet, morega.eu, Dan Morega promovează în continuare la greu PNL şi politica dusă de acest partid, Crin Antonescu neavând însă acelaşi spaţiu alocat, de exemplu, ca şi Călin Popescu Tăriceanu. Deputatul fost liberal laudă pe site-ul său iniţiativele partidului pe care l-a reprezentat în ultimii ani, zilele scurse de la anunţarea plecării sale din PNL până acum neducând la modificarea conţinutului site-ului. Lozinca „PNL- pentru o viaţă mai bună” nu va mai face mulţi purici pe site-ul lui Morega, mai ales după ce Crin Antonescu a declarat că imaginea deputatului nu era una tocmai favorabilă liberalilor, deşi, la vot, în Gorj, alegerile au arătat că voturile curg spre acesta indiferent de partidul pe la care trece.
„Şeful puciştilor“ are cele mai multe şanse
În privinţa numelui noului lider al organizaţiei de la Gorj, conducerea centrală a PNL ar trebui să ia azi o decizie în această direcţie. Liberalul cu şansele cele mai mari pentru a deveni preşedinte interimar pare să fie Radu Angheloiu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj şi „şef al puciştilor”, după cum îl caracteriza recent Morega. El este susţinut sau este creditat în organizaţie ca fiind posibilul succesor al fostului preşedinte, Angheloiu declarând că nu ar spune nu la o asemenea eventuală propunere. Unul dintre susţinătorii săi, Pantelimon Manta, crede că şefii de la Bucureşti ar putea numi totuşi pe cineva de la centru pentru o perioadă limitată de timp, doar pentru ca alegerile din filială să fie organizate „imparţial”. Manta recunoaşte însă că şi-ar dori ca Angheloiu să fie viitorul preşedinte al PNL Gorj, fostul deputat având în intenţie să candideze la un post de vicepreşedinte, după ce, în ultimul an organizaţia de la municipiu l-a şi exclus din rândurile sale, pe fondul conflictelor duse cu Morega.
Ex-pedeliştii Răuţ şi Gorgotă – cu buza umflată
Plecarea din partid a fostului preşedinte îi pune însă în încurcătură pe foştii săi susţinători, care au rămas bulversaţi de decizia lui Morega. Purtătorul de cuvânt al PNL Gorj, Ion Răuţ, fost ofiţer de Securitate şi ex-director de resurse umane la Complexul Energetic Turceni, dar şi fost membru al PDL Gorj, spune că nu va fi nicio problemă dacă nu va face parte din viitoarea echipă de conducere a organizaţiei. El afirmă că a avut o relaţie bună cu Radu Angheloiu, deşi mult mai bună a avut-o cu Morega. „Decizia domnului Morega este una personală, pe care o respect. Aştept şi eu să văd ce se decide la centru. Nu aş vrea să rămân în politică precum domnul Manta, să rămân în interior şi să critic. Cu Radu Angheloiu am avut o relaţie amicală, dar nici în trecuta echipă nu am stat că era domnul Morega preşedinte, ci pentru că am rezonat cu acea echipă. Dacă nu voi putea rezona în viitoarea echipă nu va fi nicio nenorocire pentru mine”, declară Răuţ.
Un alt fost democrat-liberal, Daniel Gorgotă, înscris în PNL pentru a-l susţine pe Mircea Geoană la şefia statului, spune că aşteaptă cu interes să vadă cum vor evolua lucrurile în partid. El a venit în PNL chiar în ziua în care Geoană făcea celebra vizită la Vântu acasă, iar acum se vede rămas singur, plecarea lui Morega luându-l prin surprindere. Gorgotă susţine că, în teritoriu, nimeni nu se aştepta ca Morega să facă pasul înapoi într-un mod atât de categoric, mai ales că tot timpul s-a luptat cu adversarii săi din organizaţie, iar şansele de realegere a sa în fruntea filialei erau extrem de mari. „Dacă ar fi candidat ar fi avut suficient sprijin pentru a ieşi lejer din nou preşedinte pentru că toată lumea îi cunoaşte valoarea. Decizia de acum nu i-a mulţumit pe toţi cei din teritoriu care aveau un sprijin în dumnealui. Să vedem cine va veni preşedinte, cum se vor organiza alegerile, de către cine, cât de multe vor fi candidaturile şi mai putem discuta”, menţionează Gorgotă.