Poate părea greu de crezut pentru minerii din Oltenia, dar un confrate de-al lor a reuşit să-şi refacă viaţa după ce şi-a pierdut locul de muncă pe care îl avea la fosta mina Albeni. Bărbatul are acum o leafă de 1000 de euro, casă şi maşină în Slovacia şi chiar e mulţumit de ceea ce face, spre deosebire de colegii lui care au rămas aici şi nu prea au cui să dea cărbunele.

 Un fost ortac din Gorj a reuşit să îşi refacă viaţa după ce şi-a luat destinul în mâini şi s-a decis să plece în străinătate pentru a-şi găsi o slujbă nouă, după ce acasă fusese disponibilizat. Ion Diaconu are 41 de ani şi din 2007 a plecat de acasă pentru că a fost disponibilizat şi nu mai avea nicio sursă de câştig. Bărbatul a reuşit să se angajeze în câteva săptămâni la o mină aflată la 1000 de kilometri de casa sa, la Prieviţa, în Solvacia, unde spune că a întâlnit oameni foarte amabili. 
 "Nu se compară deloc cu noi, sunt zâmbitori şi amabili, sunt gata să te ajute oricând. Poate de asta m-am şi integrat printre ei mai repede decât credeam eu, fără să le ştiu limba. Şeful pe care îl am eu acolo a mers cu mine cu maşina când mi-am chemat familia prima dată în Slovacia şi m-a ajutat fără probleme. Păi aici şefii te cheamă să le munceşti pe acasă, să le mai dai cu coasa, lucruri din astea, pe când acolo nici nu se pune problema. Sunt oameni cu o altă mentalitate, cu o altă organizare şi, din ce văd eu, la ei viaţa merge mult mai bine ca la noi", spune fostul ortac.

 Alţi ortaci au renunţat la şansa lor

 Diaconu spune că, la început, au fost mai fost şi alţi foşti mineri din Albeni care şi-au căutat de lucru acolo, însă aceştia nu au reuşit să se adapteze. El a făcut însă eforturi pentru a învăţa limba în câteva luni, după care s-a integrat şi a reuşit să aibă acum un loc de muncă plătit cu 1000 de euro. Minerul din Albeni susţine că pentru banii respectivi munceşte mult mai puţin decât o făcea atunci când lucra în Gorj, singurul lucru care îi lipseşte la slovaci fiind familia sa. "Am început cu 500 de euro, nu era mult, e drept, dar ei au zis că nu rămân pe suma asta, mai ales că nu ştiau limba. Eu am trei dicţionare acasă acum şi pot spune că le-am învăţat limba. Cu dicţionarul lângă mine noaptea stăteam şi scriam foi întregi ca să învăţ pentru că altfel, dacă nu scrii, nu ai cum să exersezi. Cunosc limba bine şi am reuşit să mă integrez. Ritmul de muncă e altul, acolo sunt utilaje performante, apeşi pe butoane, cum zicem noi, stratul de cărbune e mult mai uşor decât la noi. Nu ne lipseşte nici la ei lopata, că aia e inima lui Stalin, dar o foloseşti rar de tot. Am ajuns acum să am 1000 de euro salariul şi sunt foarte mulţumit. Aici trebuia să fiu director ca să primesc salariul ăsta şi mai mă invidiau şi nu ştiu câţi. Dincolo totul e mult mai simplu şi mai firesc", spune Diaconu.

 Familia – cea mai mare bucurie

 Cea mai mare bucurie a fostului ortac din Albeni a fost însă zilele acestea faptul că a putut să îşi vadă soţia şi cele trei fete. Cu banii adunaţi în Slovacia a reuşit să-şi ia o maşină bună şi, astfel, familia Diaconu a putut să se relaxeze la munte, unde a putut să vadă pe viu căutările pentru minorul dispărut acolo. "E greu fără familie, v-o spun sincer. Prima dată când m-am dus acolo nu am luat cu mine nicio poză de acasă, dar după ce au venit alţii din sat şi mi-au adus o fotografie cu soţia şi fetele am pupat poza aia şi am plâns, v-o spun sincer. E greu fără cei de acasă, dar m-am adaptat. Ne despart 1000 de km, mai mă urc în tren, mai vin pe acasă, dar e greu că nu sunt legături şi trebuie să aştept mult, dar merită. Am o maşină pentru care acolo nu se plătesc taxe ca la noi, o folosesc să îmi transport colegii la muncă şi le mai iau şi lor câte 80 de cenţi. Aşa mai îmi scot şi eu banii pentru mâncare şi reuşesc să fac economiii", mai spune fostul ortac din Albeni.

Galerie foto