Lacrimi la instanţă pentru ridicarea unui sechestru

Părinţii unui tânăr judecat la Tribunalul Gorj într-un dosar de proxenetism au plâns joi în faţa judecătorului de caz în speranţa că îl vor îndupleca să ridice măsura sechestrului pus pe locuinţa lor încă din ianuarie 2015. Ion şi Ana Ivan au explicat în zadar că „fufele” cu care băiatul lor venea câteodată acasă nu avut nicio contribuţie financiară la ridicarea casei respective.

Mama inculpatului a izbucnit în lacrimi când a povestit că a muncit din greu în Spania şi şi-a tras banii de la gură pentru a putea face casa de care acum nu se poate bucura. „Nu mi-am luat nici haine, deşi am venit cu 43.000 de euro din Spania. Am vândut la piaţă, numai eu ştiu cu câtă trudă am făcut casa aceasta”, a încercat femeia să explice pentru a-l convinge pe magistrat să îi dea o soluţie favorabilă.

Reprezentantul DIICOT la proces nu a fost însă de acord cu o astfel de solicitare şi i-a precizat judecătorului Dumitru Bocşan că nu există nici un motiv pentru care sechestrul să fie ridicat de pe locuinţa celor doi soţi. Anchetatorii susţin că, de fapt, proxeneţii spălau banii câştigaţi în afară prin achiziţionarea unor imobile folosindu-se de rude sau prieteni. Procurorul a fost mult mai convingător şi a avut câştig de cauză, după cum reiese din decizia instanţei.

„Respinge contestaţia formulată de petenţii Ivan Ion şi Ivan Ana, domiciliaţi în comuna Scoarţa (…) împotriva ordonanţei de instituire a măsurii asiguratorii dispusă la data de 19.01.2015, în dosarul nr. 37D/P/2013, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Gorj. Obligă petenţii la câte 40 lei cheltuieli judiciare statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 13.12.2018, la Tribunalul Gorj”, a stabilit instanţa.

Dosarul respectiv îi are ca inculpaţi pe Ion Ivan, Alin Ion Ivan, Elena Motorga, Mădălina Ioana Pîrvan şi Dumitru Bodislav. Toţi au fost săltaţi de procurorii DIICOT la începutul anului 2015, fiind acuzaţi de proxenetism şi constituirea unui grup infracţional organizat. „În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul  2012, membrii grupării au constituit un grup infracţional organizat, având ca scop identificarea, în zona de sud-vest  a judeţului Gorj, a unor tinere, inclusiv minore, cu probleme familiale (familii dezorganizate, copii minori în întreţinere sau care aveau pregătire precară), pe care, sub pretextul că le oferă un loc de muncă, le transportau pe teritoriul Austriei - Viena, unde erau obligate să practice  prostituţia. În acest sens, în prealabil, o parte din membrii grupării se ocupau de găsirea unor locaţii în Viena, în cartiere unde se putea practica prostituţia în timp ce alţi membri ai grupării organizau activităţile de racolare a tinerelor pentru a fi transportate în Austria în scopul exploatării sexuale. Sumele de bani obţinute din activitatea de prostituţie erau însuşite de către suspecţi şi folosite pentru achiziţionarea unor autoturisme şi imobile”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Vizualizări: 2,660

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: