La coadă pentru viza de şomaj. Au refuzat un loc de muncă!
Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă a organizat vineri o nouă bursă a locurilor de muncă, sute de gorjeni, dacă nu chiar o mie, venind aici pentru a-şi căuta, teoretic, un loc de muncă. Practic, mulţi s-au înghesuit doar pentru că trebuiau să le fie pusă viza pe carnetul de şomer prin care să dovedească participarea la bursă.
Pentru prima dată, oferta locurilor de muncă disponibile în judeţ a trecut de o mie, prezenţa unor investitori noi, sosiţi în ultimele luni pe meleagurile noastre fiind şi ea o premieră.
La intrarea în sediul Universităţii din zona Debarcader, agenţii Poliţiei Locale au făcut faţă cu greu mulţimii venite să participe la Bursă. Șomerii au primit hârtiuţe pe care erau scrise numere ce păreau a fi bonuri de ordine. În realitate, organizatorii au vrut să aibă o evidenţă cât mai clară cu privire la numărul participanţilor, nimeni neputând să îi numere altfel pe cei veniţi să îşi caute un loc de muncă. Mulţi dintre cei prezenţi sunt însă oameni în vârstă, care tocmai din această cauză şi-au pierdut slujbele pe care le-au avut şi pe care acum nu îi mai angajează aproape nimeni. „Ne-am înghesuit la intrare ca proştii, ca pe vremea lui Ceauşescu şi pentru ce? Ca să intrăm aici şi să facem ce, că la vârsta noastră nu ne mai ia nimeni. Numai pe vremea lui Ceauşescu ieşeam de la coadă cu hainele rupte şi acum nu am fost departe. Am 51 de ani şi cine credeţi că mai angajează o femeie în vârstă ca mine? Aş vrea să mai lucrez, dar unde?”, a întrebat, retoric, o gorjeancă fericită că scăpase de înghesuiala de la intrare şi ajunsese la Bursă.
Viză – da, slujbă – ba!
Curios sau nu, o altă doamnă, tot la 50 şi ceva de ani, a mărturisit sincer că nu înţelege de ce i-au cerut cei de la Șomaj să vină la Bursă atâta timp cât ea a spus clar că nu vrea să fie angajată. Complexul Energetic Oltenia tocmai a trimis-o în şomaj, iar ea speră să iasă la pensie, nu să se reangajeze pe undeva, deşi până la pensie mai trebuie să treacă ceva vreme. „Eu refuz categoric orice loc de muncă. Am venit că mi-au spus de la Șomaj să vin aici, dar altfel nu veneam. Am 56 de ani şi nu mai vreau un loc de muncă. Eu am fost trimisă acasă pentru pensionare, nu pentru angajare”, a spus femeia.
Un bărbat, disponibilizat tot din minerit, a spus şi el că de abia aşteaptă să prindă pensia pentru că despre angajare nu îşi mai face planuri. „Dacă suntem în vârstă, nu ne mai angajează nimeni. Când ne-au trimis acasă ne-au spus că suntem în vârstă şi nu mai au nevoie de noi. Acum de ce ne mai cheamă la muncă? La 59 de ani ce să mai faci? Eu aş vrea la pensie, de exemplu”, a spus gorjeanul.
Toţi cei de acest gen au venit la bursă cu un singur gând, să le fie pusă viza de prezenţă pe carnetul de şomer. La ghişeul unde se punea viză era coadă şi de câte 20 de persoane, şeful AJOFM Gorj, Romeo Chiriac, spunând că, altfel, cei în cauză îşi pierd indemnizaţia. „Cei care nu au aplicată ştampila noastră pe carnetul de şomer vor trebui să explice de ce nu s-au prezentat la Bursă pentru că este o obligaţie legală a lor să participe şi să îşi caute un loc de muncă. Oferta de locuri de muncă din acest an chiar este una extraordinară, mai ales că sunt prezenţi la Bursă şi investitori care recent au venit sau urmează să vină să îşi deschidă afaceri în judeţul Gorj. În cazul persoanelor indemnizate care nu s-au prezentat la Bursă şi nu au o motivaţie temeinică se poate ajunge la pierderea indemnizaţiei de şomaj”, a explicat Chiriac.
Dezinteres pentru muncă
Spre deosebire de alţi ani, oferta de locuri de muncă a fost mult mai mare. Numărul angajatorilor a fost şi el ridicat, firme noi, venite pe platforma de la Rostramo sau la Rovinari, ori care urmează să îşi deschidă puncte de lucru aici, au fost cele mai interesate de găsirea viitorilor angajaţi. Numai că gorjenii au fost greu de convins, iar de lucrul acesta s-a convins din nou inclusiv Constantin Pănescu, şeful cabanierilor de la Rânca. Iarna care a trecut acesta a trebuit să lucreze cu personal „importat” din Republica Moldova şi, probabil, la fel vor sta lucrurile şi în această iarnă.
"Nu e vorba despre salariu atunci când vrei să munceşti. Leafa porneşte de la minimul pe economie şi poate ajunge şi spre 1000 de euro, la mine la pensiune, dar chiar şi aşa nu găsesc personal şi, probabil, voi fi nevoit să merg din nou în Republica Moldova pentru a recruta de acolo. La noi nu vrea nimeni să muncească şi pentru că turismul este în moarte clinică. O să-i propun ministrului justiţiei să preia locaţiile de la Rânca, să le pună gratii şi să facă puşcării onorabile pentru deţinuţi. Acolo e simplu, pentru că pui barieră pe Transalpina şi nu mai are deţinutul unde să fugă, că în pădure îl mănâncă jivinele. Sau putem aduce refugiaţi, din cota pe care ne-a repartizat-o UE. Sunt vreo 8000 la număr, exact cât poate caza Rânca fără probleme”, a spus Pănescu.