Propunere de majorare a unor salarii din învățământ
Fostul ministru al Educației, Liviu Pop, a inițiat un proiect de lege potrivit căruia veniturile brute ale personalului nedidactic din mediul preuniversitar să fie majorate cu 20% față de nivelurile lunii februarie 2018. Liviu Pop explică în expunerea de motive a proiectului de modificare a Legii cadru nr. 153 din 2017 că, începând din martie 2018, personalul didactic și didactic auxiliar beneficiază de o majorare cu 20% a veniturilor brute față de nivelul lunii februarie, în vreme ce personalul nedidactic din mediul preuniversitar a fost privat de această creștere, ceea ce a dus la discriminări între categoriile de personal din învățământul preuniversitar. Senatorul PSD vrea corectarea acestei inechități prin acordarea aceleiași creșteri de venit și personalului nedidactic. aProiectul a fost înregistrat la Senat pe 4 aprilie, iar la Consiliul Economic și Social - pe 16 aprilie. (A.A.)