Klaus Iohannis respinge remanierea celor trei miniştri
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că respinge remanierile celor trei miniştri, pentru că cele trei propuneri făcute nu sunt persoane potrivite pentru funcţia de ministru. Preşedintele a precizat că nu ia act nici de cele trei demisii până când nu ştie cu cine vor fi înlocuiţi aceştia.
Klaus Iohannis a declarat că a avut o discuţie la telefon cu premierul Viorica Dăncilă, în care a rugat-o să vină cu alte propuneri sau cu propuneri de miniştri interimari. Premierul Viorica Dăncilă va transmite în această seară preşedintelui Iohannis propunerile de numire a vicepremierului Ana Birchall, ministru interimar pentru portofoliul Ministerului Justiţiei, a ministrului Eugen Teodorovici, ministru interimar pentru portofoliul Ministerului Fondurilor Europene şi a ministrului Radu Ştefan Oprea, ministru interimar pentru portofoliul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, anunţă Guvernul.
PSD va încerca miercuri o restructurare a guvernului în parlament, pentru ca schimbarea miniștrilor să nu mai depindă de președinte.