Kaufland anunță măsuri pe perioada riscului de epidemie

Kaufland România a instituit măsuri suplimentare de igienă, dezinfecție și prevenție în magazine și în sedii, pentru a spori siguranța clienților și a angajaților.
 
Astfel, cel puțin o dată pe oră, în magazine sunt dezinfectate toate suprafețele des utilizate de clienți și colegi și obiectele de uz comun, precum cărucioarele de cumpărături, coșurile de mână, mânere, clanțe, balustrade, cântarele de la Legume-Fructe, cleștii de la brutărie, casele Express, casele de marcat în exterior și în interior, POS-urile, mobilierul de la case și Biroul de Informații, butoanele de lift, scările rulante, mesele de la Grill și altele. 
 
Toaletele din magazine și toate spațiile comune ale angajaților sunt dezinfectate în totalitate cel puțin o dată pe oră. 
 
În toate magazinele sunt amplasate stații cu dezinfectant de mâini gratuit, atât în zonele pentru clienți, cât și la casele de marcat și informăm constant cu privire la aceste măsuri. Toți angajații noștri cunosc regulile de igienă și îi încurajăm să le respecte.  
 
De asemenea, pe această cale, rugăm clienții să păstreze distanța de siguranță de 1 metru, să evite cât mai mult posibil folosirea bancnotelor și să opteze pentru plata cu cardul sau cu telefonul. 
 
În magazine și sediul central au fost alocate echipe responsabile de implementarea măsurilor suplimentare de igienă și prevenție. 
 
Am demarat și un set de măsuri pentru a proteja angajații din birouri. De asemenea, am pus la dispoziție și o linie telefonică specială pentru informarea corectă și completă a angajaților.
 
Reamintim că magazinele vor continua să fie bine aprovizionate și că produsele Kaufland pot fi comandate și prin Glovo, serviciul online de livrări la domiciliu. 
 
Suntem în permanent contact cu autoritățile și partenerii noștri naționali și internaționali și urmărim evoluția situației. Ne angajăm să luăm toate măsurile necesare pentru a proteja siguranța clienților și a colegilor noștri. 

Vizualizări: 6,285

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: