O inconștientă a fentat autoizolarea, deși are coronavirus
O femeie de 26 de ani, din judeţul Hunedoara, al cărei test pentru coronavirus a fost pozitiv marţi, a fost amendată cu 10.000 de lei pentru că nu a respectat autoizolarea de 14 zile, la revenirea din Italia.
”Femeia este în stare stabilă şi va fi internată la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, conform procedurilor. Precizăm că de la sosirea în ţară, din Italia (zona Veneto), în data de 01 martie 2020 a fost informată, atât la graniţă cât şi de către ofiţerul de gardă al DSP Hunedoara, să se autoizoleze la domiciliu. A fost monitorizată telefonic şi nu a relatat prezenţa nici unui semn sau simptom de infecţie acută respiratorie sau pentru o altă afecţiune. DSP Hunedoara a fost informată în data de 06.03.2020 de faptul că femeia a fost internată cu dureri lombare, atât de către conducerea unităţii sanitare cât şi de către reprezentanţii IJJ Hunedoara care monitorizează persoanele aflate în izolare. A fost izolată şi tratată pentru boala pentru care s-a internat, monitorizându-se în continuare starea ei de sănătate. Deoarece a părăsit domiciliul în care a declarat că se va autoizola timp de 14 zile de la întoarcerea din Italia, a fost amendata cu 10.000 lei”, se arată într-un comunicat de presă de marţi seară al Centrului judeţean de comunicare şi informare publică.
Potrivit sursei citate, luni seara, seviciul de garda al DSP Hunedoara a fost anunţat că pacienta prezintă febră.
”Personalul DSP Hunedoara s-a deplasat şi a recoltat probe pentru determinarea virusului COVID 19, care au fost trimise în cursul nopţii la Spitalul de boli infecţioase Victor Babeş Timişoara. În seara de 10.03.2020, DSP a primit rezultatul analizei care a confirmat infecţia cu virusul COVID 19”, se mai arată în comunicat.
Femeia urmează să fie internată la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara unde au fost internate şi primele două cazuri de coronavirus din Hunedoara. Este vorba despre un bărbat de 45 de ani, declarat vindecat şi care va fi externat în zilele următoare, dar şi fiica acestuia, o fată de 16 ani care încă se află în unitatea medicală.