Judecător din Motru, amendat de primarul din Cătunele
Un magistrat de la Judecătoria Motru a fost sancţionat de autorităţile din Cătunele pentru că s-a apucat să îşi construiască un gard pe terenul care nu-i aparţine. Pământul respectiv face parte din zona de protecţie a drumului judeţean ce delimitează Motru de Cătunele, construcţia fiind ridicată până în „buza” şoselei.
Judecătorul Constantin Iacob a fost până de curând preşedinte al Judecătoriei Motru, el fiind aici şef ani de zile. Proprietatea pe care vrea să şi-o împrejmuiască este situată la periferia oraşului, fiind amplasată administrativ pe raza comunei Cătunele, graniţa dintre Motru şi comuna respectivă reprezentând-o drumul judeţean ce duce spre Glogova şi Baia de Aramă. De la proprietatea judecătorului până la Judecătorie nu este o distanţă mai mare de un kilometru, oraşul fiind oricum unul mic. Magistratul s-a apucat încă din primăvară să îşi ridice un gard cu care să îşi delimiteze proprietatea, reprezentanţii primăriei Cătunele constatând însă cu stupoare că acesta a „muşcat” mai bine de trei metri din aria de protecţie a drumului judeţean amintit. „Noi l-am tot somat pe dumnealui, am avut discuţii, l-am avertizat şi, în cele din urmă, acum, l-am amendat cu 3000 de lei. Ceea ce construieşte dumnealui acolo, un gard din beton, cu stâlpi şi ce mai face, reprezintă o construcţie ilegală. A ocupat zona de protecţie şi gardul reprezintă un pericol atât pentru autoturisme, cât şi pentru pietoni. Oamenii care până acum mergeau pe marginea şoselei vor fi nevoiţi să circule pe drum, pur şi simplu, ca să nu mai spun că dacă îşi termină construcţia şi cineva intră cu maşina în acel gard probabil că dumnealui se va considera păgubit şi va cere daune”, spune primarul din Cătunele, Florinel Ţuilă. Acesta spune că amenda nu a fost achitată, semn că va fi contestată, magistratul având toate şansele să câştige pentru că, în fond, el este şeful instanţei care va lua o decizie într-un astfel de caz.
PLÂNGERE
Acuzaţii la adresa judecătorului motrean sunt formulate şi de vecinii acestuia, Octavia Sachelarie plângându-se că magistratul s-a întins cu gardul şi pe terenul său, lucru pe care îl confirmă şi primarul Ţuilă. Ultima dispută între vecina judecătorului şi magistrat s-a produs marţi, când femeia a chemat Poliţia la faţa locului, Octavian Sachelarie menţionând că va depune plângere pentru tulburare de posesie.
„Este un vecin extrem de dificil. Dumnealui mi se adresează mie doar cu băi cucoană şi mă întreabă unde mă cred că doar m-a dat în judecată pentru a se asigura că va avea câştig de cauză şi îşi va putea face gardul pe unde doreşte dumnealui. Ne judecăm în mai multe cauze, dar eu sunt decisă să mă judec până la capăt cu dumnealui”
Octavia Sachelarie, vecină