Jucătorul evidenţiat de FRF la ACS Viitorul Târgu Jiu s-a accidentat

Liga 2 a început deja iar FRF urmăreşte cei mai interesanți tineri ai campionatului. Federaţia a realizat o analiză a celor mai de perspectivă nume de la Liga 2, de la ACS Viitorul Târgu Jiu fiind evidenţiat portarul Bogdan Eftimie, care s-a accidentat în perioada de pregătire.

Liga 2 a luat startul cu partida dintre Progresul Spartac și Dinamo, iar Federația Română de Fotbal a făcut o analiză a loturilor cluburilor care fac parte din întrecere, în sezonul 2022-2023. FRF a pus lupa pe cei mai interesanți tineri, care ar putea să iasă în evidență în acest an competițional, a informat liga2.ro, singurul site care transmite live-text toate partidele din Liga 2. A fost numit câte un jucător de la fiecare club, în categorie intrând cel mult tineri de 21 de ani.  „De la ACS Viitorul Târgu Jiu a fost evidenţiat portarul Bogdan Eftimie, care are doar 19 ani însă sezonul trecut a reușit cinci partide fără gol primit din totalul de 14 în care a apărat pentru Viitorul Târgu Jiu în sezonul regulat. Jucătorul originar din Drăgășani a debutat în toamnă și pentru România U20 și se anunță un goalkeeper de valoare în devenire. A sosit toamna trecută de la Viitorul Dăești”, a informat FRF.

Din păcate clubul a anunţat că jucătorul s-a accidentat grav în perioada de pregătire şi că va absenta mai mult timp: „Bogdan Eftimie a suferit o accidentare gravă în perioada de pregătire din această vară, el urmând a absenta o perioadă de timp.Îți dorim multă sănătate și să revii cât mai repede, Bogdan!”

Liga 2, sezonul 2022-2023,  a fost deschisă de partida dintre Progresul Spartac și Dinamo. Vineri, 5 august, va avea loc al doilea meci al stagiunii, Unirea Slobozia – Minaur Baia Mare, iar sâmbătă va avea loc un calup de șapte partide în care ACS viitorul Târgu Jiu va primi vizita celor de la CSC Dumbrăviţa.

Vizualizări: 805

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: