Jucătorii Universității Craiova, cu mascota la plimbare

Jucătorii Universității Craiova au împărțit flori doamnelor și domnișoarelor de 8 martie. Însoțiți de mascota echipei, oltenii le-au transmis doamnelor și domnișoarelor că le așteaptă pe stadionul „Ion Oblemenco” la meciul cu UTA Arad.

Cu ocazia zilei de 8 martie, jucătorii Universității Craiova le-au dăruit câte o floare doamnelor și domnișoarelor din Bănie. Ștefan Baiaram le-a transmis fanelor alb-albaștrilor că au nevoie de susținerea lor la ultima partidă din sezonul regulat cu UTA Arad, care este programată vineri, de la ora 20:30.

Ștefan Baiaram, Jovan Markovic, Alex Cîmpanu și Bogdan Vătejelu și mascota echipei, au fost cei care le-au făcut o surpriză fanelor alb-albaștrilor de 8 martie. Fotbaliștii Universității Craiova au împărțit flori doamnelor și domnișoarelor care le-au ieșit în cale și speră să aibă parte de susținerea lor la următoarea confruntare pe stadionul „Ion Oblemenco”.

„Mă bucur că putem să le aducem un zâmbet pe buze și sperăm ca la meciul cu UTA să ne susțină, pentru că avem mare nevoie. Ne dorim să avem noroc de fiecare dată, să fie alături de noi și să luam cele trei puncte, care sunt foarte, foarte importante. Am prietenă acasă, așa că nu se pune problema de pupicuri. Nu îmi e frică de bătaie, lăsând gluma deoparte ne-au cerut să dăm totul și să câștigăm. Cu siguranță știe ce calități avem (n.r. Laszlo Balint) și știe ce jucători suntem. Fiecare își face datoria la echipa la care este și înainte de meci o să vorbim, ne vom saluta, dar în timpul meciului suntem adversari”, a declarat Ștefan Baiaram.

Vizualizări: 258

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: