Jucătorii de la Gilortul, cu flori pe stradă și invitații la meci
Jucătorii formației gorjene de Liga 3 Gilortul Târgu Cărbunești au ieșit pe stradă cu ocazia zilei de 8 Martie. Aceștia au împărțit flori doamnelor și domnișoarelor întâlnite și le-au invitat să îi urmărească la primul joc oficial al anului.
Jucătorii Gilortului Târgu Cărbunești au făcut un gest frumos și le-au oferit flori doamnelor și domnișoarelor cu ocazia zilei de 8 Martie. Evenimentul a fost prezentat într-o galerie foto de pagina oficială a clubului, acolo unde suporterii au primit deja informații despre primul meci oficial al anului, care este programat vineri. „Jucătorii Gilortului nu au ratat prilejul pentru a organiza o acțiune cu ocazia Zilei femeii de 8 martie. A fost un moment perfect în care aceștia le-au reamintit femeilor cât de importante sunt. Astfel, elevii lui Mario Găman și Boby Staicu au împărțit flori în Târgu Cărbunești, iar acestea fost primite cu mare plăcere de doamnele și domnișoarele întâlnite de jucătorii Gilortului. La mulți ani și o primăvară frumoasă în suflet și în gând tuturor doamnelor și domnișoarelor!”, le-au urat aceștia tuturor suporterelor, știut fiind că fetele sunt o prezență obișnuită în tribunele de la Cărbunești.
Cu această ocazie jucătorii le-au și invitat pe domnișoare la meciul de vineri, primul meci oficial din acest an, cu Progresul Ezeriș.