Joacă în cupă cu deținătoarea trofeului
ACS Viitorul Târgu Jiu are programat joi un nou meci dificil, de această dată în Cupa României. După ce nu a reușit să câștige nici un meci din primele trei etape ale ligii secunde echipa lui Călin Cojocaru întâlnește în cupă chiar deținătoarea trofeului, Corvinul Hunedoara.
ACS Viitorul Târgu Jiu va juca joi după-amiază în Cupa României, un meci amânat din turul 3, la o săptămână după ce s-au disputat celelalte partide. Meciul se joacă pe terenul de la Severin, acolo unde echipa lui Nicolae Sarcină va evolua în acest sezon.
Antrenorul Călin Cojocaru s-a arătat nemulțumit că jucătorii au venit nepregătiți la echipă și că nu-i respectă indicațiile tactice, după ce aceștia au fot învinși categoric în ultimele două meciuri.
Cojocaru nu s-a arătat deranjat de faptul că ACS Viitorul a pierdut și în această pauză de vară majoritatea titularilor el fiind cel care a pus condiția să nu plece nimeni din lot pentru a reveni la echipă. Acum însă se plânge de faptul că noii jucători au venit pe rând la echipă, majoritatea nepregătiți, și că nu au dat dovadă de atitudine în joc la meciurile pierdute. „Omogenitatea nu o câștigi în două-trei-șase săptămâni. Ai nevoie de timp, dar pe lângă omogenitate îți trebui să ai atitudine, agresivitate, dacă vrei să joci la Liga a 2-a. E diferență între jucătorii mei, în sensul că nu toți sunt la același nivel de pregătire fizică, fiindcă nu au venit toți la începutul pregătirii. Adevărul e că majoritatea au venit nepregătiți. E clar că nu există echipă mai neomogenă ca noi, dar, repet, trebuie să știm să stăm bine în teren.
Îmi doream să rămână majoritatea jucătorilor din sezonul trecut, au fost iar schimbări majore, dar nu vreau să mă plâng. Dacă eu am rămas în continuare la echipă, trebuie să muncim”, a spus Cojocaru după ce și-a criticat jucătorii și a găsit deja scuzele pentru startul ratat de sezon.
Meciul dintre ACS Viitorul Târgu Jiu și Corvinul Hunedoara se dispută joi, 22 august, cu începere de la ora 17:30. După jocul din cupă ACS Viitorul va juca tot acasă, pe terenul de la Severin, cu Concordia Chiajna, duminică, 25 august, în etapa a patra a Ligii 2.