Un fost jucător al Universității Craiova e la Terapie Intensivă!

Un jucător al Craiovei Maxima are mari probleme de sănătate, fostul fotbalist al Universității Craiova fiind ținut în viață de aparate. Victor „Fonfo” Niculescu este în prezent internat la Terapie Intensivă. 

„Campioana unei mari iubiri” este aproape să sufere o pierdere imensă. Victor „Fonfo” Niculescu este internat la Terapie Intensivă, fostul fundaș al Universității Craiova fiind ținut în viață de aparate.

 Ajuns la vârsta de 75 de ani, Niculescu este considerat unul dintre cei mai importanți fotbaliști din istoria „alb-albastră”. Marcel Popescu, fostul președinte al Universității Craiova, a oferit o scurtă declarație despre starea lui Victor Niculescu, confirmând că legendarul fundaș al „Campioanei unei mari iubiri” este internat la Terapie Intensivă.

„Este o situație delicată, este la Terapie Intensivă. Doctorii își dau tot interesul, iar organismul lui de sportiv este puternic și se luptă cu boala”, a declarat Marcel Popescu pentru Fanatik.

Victor „Fonfo” Niculescu a evoluat pentru Universitatea Craiova între 1968 și 1975. În această perioadă, fostul fundaș dreapta a adunat 195 de apariții în tricoul „alb-albaștrilor” și a câștigat două trofee. Niculescu a fost pe teren la primul titlu de campioană cucerit de Universitatea Craiova în 1974. El a fost parte din echipa „Campioanei unei mari iubiri”, alături de jucători de legendă precum Ilie Balaci și Ion Oblemenco. 

Vizualizări: 3,350

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: