Finalul de iarnă vine cu vreme caldă
Meteorologii anunţă că până la jumătatea lunii martie, în toate regiunile ţării temperaturile vor fi peste mediile normale ale perioadei. De asemenea, nu vor fi precipitaţii însemnate cantitativ în următoarele săptămâni.
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că până pe 21 februarie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile extracarpatice, dar şi local excedentar în nordul şi nord-vestul ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Şi în săptămâna 21– 28 februarie temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă deficitară în cea mai mare parte a ţării.
Săptămâna 28 februarie - 07 martie va aduce o temperatura medie a aerului cu valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Şi rregimul pluviometric estimat pentru această perioadă, va fi deficitar la nivelul întregii ţări.
În săptămâna 07 – 14 martie, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării, posibil uşor mai ridicate în nord-est. Cantităţile de precipitaţii vor avea din nou o tendinţă uşor deficitară în majoritatea regiunilor.