Își fugărea și înjura fiica prin curtea școlii

O elevă a unui colegiu din Motru a reușit să obțină ordin de protecție împotriva tatălui ei, care a agresat-o fizic și psihic. Bărbatul obișnuia chiar să vină în curtea școlii pentru a o umili de față cu colegii, spunându-i că este de moravuri ușoare, ca și mama ei.

Comportament greu de imaginat al unui mehedințean din Corcova, împotriva căruia Judecătoria Motru a emis pe 21 decembrie ordin de protecție. Tată a doi copii și aflat în divorț cu soția, bărbatul este acuzat că „a exercitat acte de violență fizică și psihică asupra soției și fiicei, amenințându-le cu moartea, pe minoră defăimând-o în fața colegilor de școală în sensul că ar avea activități necuvenite la această vârstă”. Soția bărbatului a povestit că acesta consumă alcool, ba chiar îl lasă și pe băiat să facă acest lucru. Pe ea și pe fiica lor le acuză că sunt de moravuri ușoare.

Bărbatul, a cărui identitate o protejăm pentru a nu afecta copiii, a susținut că soția lui are o relație cu alt bărbat și că nu există dovezi că și-ar fi bătut fiica. În privința soției, ar fi lovit-o o singură dată, cu trei ani în urmă, când a surprins-o într-o relație extraconjugală.

Femeia a povestit instanței că în octombrie, când ea era la muncă în Germania, soțul și-a fugărit copiii cu parul pe un drum public, ceea ce i-a determinat pe cei mici să se mute la bunică, iar pe ea să se întoarcă în țară. A închiriat un apartament în Motru, unde locuiește cu fetița, luând băiatul doar la sfârșit de săptămână, deoarece tatăl nu a fost de acord cu mutarea acestuia de la școala din satul Jirov, județul Mehedinți.

A mai explicat femeia că bărbatul vine des la Motru, o caută pe minoră la școală, o aleargă pe aceasta prin curtea Colegiului „George Coșbuc” și afirmă despre ea în fața colegilor că este o persoană de moravuri ușoare ca și mama. Mai mult, o sună pe fată pentru a o amenința și înjura. Pe femeie o pândește de multe ori când pleacă de la serviciu și o amenință cu moartea, continuându-și comportamentul și după ce a depus plângere la poliție.

Instanța a respins ordinul de protecție cerut de femeie, pe motiv că aceasta nu a mai fost bătută din martie, dar a admis ordinul cerut de fiică, după ce aceasta a relatat că a fost agresată în luna decembrie a acestui an. Bărbatul are interdicție de a lua legătură cu fiica sa timp de două luni.

Vizualizări: 4,115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: