Işfan: Trebuie doar să umblăm la mentalităţile unor părinţi

Inspectorul şcolar general al judeţului Gorj, Ion Işfan, spune că sunt tot mai multe familii care nu au timp să se ocupe de educaţia copiilor. Işfan crede că se va ajunge ca şi în România copiii să stea mai mult la şcoală, inclusiv pentru a-şi face temele. Işfan a vorbit în interviul de la Accent TV despre faptul că nu toţi părinţii sunt apropiaţi de şcoală, dar şi despre mentalitatea unora care nu îşi lasă copiii să meargă spre şcolile profesionale, deşi asta le-ar asigura o meserie.

Reporter: Tot mai mulţi părinţi consideră că trebuie să lase educaţia copiilor pe seama şcolii. Cum vedeţi asta?

Ion Işfan: Părinţii copiilor sunt din ce în ce mai ocupaţi, unii sunt plecaţi din ţară şi au din ce în ce mai puţin timp pentru a se ocupa de educaţia copiilor. Probabil că şi la noi se va ajunge ca elevii să stea mai mult la şcoală şi să nu mai primească teme pentru acasă. Şi grădiniţele se vor transforma încet-încet în unităţi cu program prelungit. La fel învăţământul primar. Familia nu mai are timp şi nici nu poate supraveghea bine copiii. Mulţi copii stau la birou, pare că învaţă, dar stau pe telefon.

Reporter: Şi atunci mai este importantă educaţia din familie?

Ion Işfan: Foarte mult contează familia, nu degeaba se discută de cei şapte ani de acasă. Atunci înveţi ce este mai importat. Este foarte importantă educaţia din familie. Dacă părinţii vin către şcoală, rezultatele sunt bune. Nu înţeleg de ce părinţii nu vin către şcoală, nu vin să ajute şcoala.

Reporter: Mulţi părinţi nu fac faţă modului în care se comportă copiii lor.

Ion Işfan: Copiii au un mod de a se manifesta acasă şi alt mod la şcoală. Părinţii, dacă nu sunt atenţi, au tot felul de surprize şi ajung să realizeze când este prea târziu. Cea mai mare avere pe care o poţi lăsa unui copil este educaţia. Atunci ai parte de o viaţă normală, frumoasă. Este mult mai important să le ofere copiilor lor educaţie înainte de orice altceva.

Reporter: Cum stă Gorjul comparativ cu alte judeţe? Avem copii buni?

Ion Işfan: Avem copii de excepţie, avem şi copii mai puţini buni. Avem normalitatea. Nu ar fi normal nici să aibă toţi zece, nici să pice toţi. Suntem implicaţi acum în perioada examenelor, am pus un mare accent în acest an pe învăţământul profesional, pentru că este penurie pe piaţa muncii. Tinerii învaţă mult mai uşor o meserie, capătă deprinderile mult mai uşor, pentru ei este un mare câştig dacă aleg o şcoală profesională. Pot după aceea să îşi continue studiile, dar au şi o meserie la bază. Trebuie doar să umblăm la mentalităţile unor părinţi.

Vizualizări: 847

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: