Iovan, despre concedierile care urmează la CE Oltenia

Președintele Sindicatului Energia Turceni, Eugen Iovan, a vorbit într-un interviu la Radio Infinit despre problemele care vor fi abordate joi cu administrația Complexului Energetic Oltenia, în cadrul comisiei mixte.

Reporter: Va fi comisie mixtă administrație-sindicate joi. Ce aveți pe ordinea de zi?

Eugen Iovan: Trebuie făcut regulamentul privind voucherele de vacanță, se discută de programul de concediere a celor 200 de salariați. Din punctul meu de vedere, în calitate de membru al comisiei, vor fi numai concedieri la cerere, de la cei care vor să plece. Vom stabili și cu câte salarii se pleacă, deocamdată Ordonanța 36 nu s-a mai prelungit. Nu o să ia omul decât acele salarii compensatorii pe care noi le stabilim și șomajul. Dar, dacă este la cerere, omul analizează cel mai bine ce și cum are de făcut. Vom stabili criteriile pe acele meserii pe care vor pleca.

Rep.: Veți solicita un anumit număr de salarii compensatorii care să se dea?

E.I.: Discuția acolo este, patru salarii, șase salarii, în funcție de cum avem bugetul. Dacă e la cerere și vrea omul să plece... Sunt salariați din Turceni care au plecat cu demisie fără să ia nimic. Fiecare și-a mai găsit într-o parte, și-a mai găsit în alta. Dacă e benevol și pleacă cine vrea, nu mai e o presiune pe sindicatele.

Rep.: Nu vor avea prioritate persoanele care se apropie de vârsta de pensionare?

E.I.: Nu mai veniți cu criteriul ăsta, că am rămas fără meseriași. Nu mai avem tablotari turbină, nu mai avem tablotari cazan, electricieni cu mare expertiență, cefeliști.

Rep.: Ce veți face cu oamenii care sunt bolnavi, din nou un angajat a fost luat cu ambulanța?

E.I.: Cei care sunt identificați în urma analizelor sau a altor investigații, să se ocupe administrația să îi ducă la o clinică, la un cabinet, să fie diagnosticați cu ce au și ce tratament trebuie salariatul să facă. Sunt problemele astea cardiace, mai sunt și alte diagnostice care fac probleme. Vom vedea la comisie ce decizie se va lua. Este o problemă prioritară.

Rep.: Cum rămâne cu acel spor de producție?

E.I.: Deja actele adiționale au fost semnate, nu sunt probleme. Ce am stabilit prin actul adițional se va respecta.

A consemnat Mirela MOTREANU

Vizualizări: 5,428

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: