Investitorii din Rânca, foc și pară pe autorități: „Rânca e stațiune fantomă!”

Sezon nou, cu probleme vechi în stațiunea Rânca. Deși e zăpadă din belșug și turiștii sunt atrași de stațiune ca un magnet, în continuare, investitorii și cei care se cazează la Rânca se plâng de aceleași probleme ca și până acum.

Străzile laterale sunt deszăpezite de mântuială, pe străzi nu există bănci sau coșuri de gunoi, unele străzi sunt în beznă de doi ani, iar altele au devenit impracticabile în această perioadă pentru că nu sunt asfaltate.  

De un brad împodobit sau instalații în stațiune „Dumnezeu e singurul care ține cu noi”, rezumă Constantin Pănescu, șeful Asociației Concesionarilor din Rânca.

„Dumnezeu este singurul care ține cu noi. A făcut Rânca albă ca pe o fantomă, cu zăpadă de peste o jumătate de metru! Dar Rânca este o fantomă tot anul, deoarece nu o administrează nimeni, cu toate că două primării Baia si Novaci, ne încasează zeci de miliarde taxe și impozite, dar nimeni nu face nimic, nimic”, adaugă Constantin Pănescu.

Și explică, în continuare, câteva dintre problemele din stațiune: „De doi ani iluminatul public pe strada Cornesu și strada Bradului nu funcționează. Sunt guri de canalizare fără capace, străzi neasfaltate, fel de fel de chioșcuri amplasate ilegal deși cei peste șase sute de concesionari plătim tot anul concesiuni, autorizații și aici discutăm de concurență neloială. De ce n-au luat autoritățile nicio măsură? Nu vreau sa reamintesc lipsa asfaltului pe străzile ce aparțin de primăria Novaci, unde primarul este și doctor în drumuri și a intrat în al patrulea mandat! Dragii mei, sunt de 21 de ani în Rânca, dar atâta indiferență ale autorităților din Gorj, nu am văzut pe unde am umblat”, a mai transmis Constantin Pănescu.
 
Atât cabanierii, cât și turiștii se mai plâng de lipsa interesului autorităților în privința pregătirii stațiunii pentru sărbători.

Lipsesc și în acest an decorațiunile din Rânca, dar și bradul de Crăciun deși cele două primării care o administrează, Baia de Fier și Novaci, încasează sume importante de la investitorii de la cota 1.600.

Vizualizări: 975

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: