Investiții într-o comună blocată ani întregi
Primăria Aninoasa, din Gorj, începe să iasă din blocaj când vine vorba de investiții. După ce ani la rând n-au putut accesa nici măcar un euro prin proiecte finanțate de Uniunea Europeană, autoritățile încep să facă rost de bani să modernizeze comuna rămasă înțepenită în timp.
Sediul primăriei va fi reabilitat cu peste două milioane de lei. Banii vin prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Prin Anghel Salingy, autoritățile au reușit să acceseze fonduri să asfalteze câteva ulițe pline de gropi.
Proiectul prevede modernizarea și renovarea imobilului în care lucrează funcționarii din primărie în vederea creșterii eficienței energetice.
Nu doar sediul primăriei a rămas tot ca în vremurile trecute. În Aninoasa, multe drumuri sunt încă neasfaltate, oamenii nu au canalizare în toate satele și elevii merg la o școală care încă are toaletele în afara clădirii, în fundul curții.
Primăria încearcă să facă rost de fonduri să modernizeze localitatea după ce a intrat într-un litigu cu ANAF. Timp de șapte ani, nu a putut accesa fonduri europene fiind într-un uriaș blocaj financiar. Primarul a reușit să conteste în instanță și să câștige procesul.