Întâlniri la Tirbunalul Gorj. Motivul: Munca în folosul comunităţii

La sediul Tribunalului Gorj au loc, în perioada 4, 5 și 7 septembrie 2023, trei întâlniri de lucru deosebit de importante, organizate de Serviciul de Probațiune Gorj în parteneriat cu Tribunalul Gorj. Scopul acestor întâlniri este identificarea și remedierea disfuncționalităților care pot apărea în procesul de punere în aplicare a obligației de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, stabilite în urma pronunțării unei sentințe penale.

La aceste întâlniri participă un grup diversificat de reprezentanți, inclusiv membri ai unităților administrative teritoriale din județul Gorj și ai altor instituții publice unde se desfășoară activități de muncă în folosul comunității. De asemenea, au fost invitați să participe președinții instanțelor de judecată din județul Gorj, conducerea Tribunalului Gorj, judecătorii Secției Penale și judecătorii delegați la Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Gorj.

Munca în folosul comunității reprezintă o măsură importantă în sistemul de justiție penală, care vizează reintegrarea persoanelor condamnate în societate prin implicarea acestora în activități de beneficiu public. Prin această colaborare și dialog continuu, se urmărește să se asigure că această măsură contribuie cu succes la scopul său de reintegrare socială și reducere a recidivei.

Vizualizări: 2,807

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: