Insuliţa de pe Jiu, concesionată de Crescendo
Primii cinci mii de metri pătraţi din Insuliţa de pe Jiu au fost concesionaţi astăzi de firma Crescendo din Târgu Jiu, aparţinând omului de afaceri Călin Lemnaru. Suma licitată a fost de 639.000 de lei, durata concesiunii fiind de 30 de ani.
Reprezentanţii firmei Crescendo promit că vor transforma insuliţa într-un spaţiu exotic, printr-o investiţie care se va ridica la peste un milion de euro. Firma câştigătoare va avea la dispoziţie şapte ani să achite cei 639.000 de lei către primăria Tg-Jiu.