Alexandra vrea carieră în muzica orientală

Alexandra Marcela Palela este din Rovinari şi îmbină muzica etno şi orientală cu pictatul unghiilor. Deşi cântă de cel puţin trei ani, tânăra recunoaşte că până în prezent nu a urmat niciun curs de muzică şi susţine că a fost discriminată la un concurs de muzică orientală organizat de un manelist cunoscut, pe motiv că ar fi româncă.

Reporter: De ce ai ales acest gen de muzică având în vedere că este atât de criticat de tinerii din ziua de azi?

Alexandra Palela: Ştiu că este un gen de muzică criticat dar ar trebui să fie recunoscut faptul că la o nuntă sau la un chef se distrează cel mai bine pe o astfel de muzică şi nu pe un altul. În principiu şi eu am adus anumite critici dar nu genului ci anumitor persoane care nu au nicio treabă cu acest gen şi care cântă doar pentru că sunt bani în acest domeniu.

Reporter: Prin urmare este un gen care aduce bani, este valabil şi în cazul tău?

Alexandra Palela: Nu, în cazul meu nu este valabil pentru că eu sunt încă la început şi pentru că eu nu am ales acest gen din acest motiv ci pentru că este o muzică ce distrează lumea. Eu personal nu am fost plătită la niciun spectacol pe care l-am susţinut şi nu pentru că nu aş fi vrut eu ci pentru că nu mi s-a oferit nimic şi atunci decât să nu cânt am acceptat şi aşa.

Reporter: Cine te ajută cu muzica şi versurile?

Alexandra Palela: Domnul Nelu Ciulin mă sprijină foarte mult şi este un textier cunoscut în Rovinari care colaborează cu foarte mulţi manelişti. Dânsul m-a văzut pe scenă şi am avut noroc că nepotul dânsului este cu mine în clasă la liceu şi prin el dumnealui m-a contactat, am dat o probă de voce, i-a plăcut şi am început colaborarea.

Reporter: Dacă ţi s-ar propune să cânţi un alt gen de muzică ai accepta sau eşti strâns legată de acest gen?

Alexandra Palela: Eu pot cânta toate genurile de muzică şi pot demonstra acest lucru, chiar am şi cântat muzică uşoară la un moment dat dar trebuie să fiu eu convinsă că alt gen mă caracterizează şi că dau bine pe scenă cântând altceva.

Reporter: Câte piese ai până în acest moment?

Alexandra Palela: Până acum am doar cinci piese, două ale mele cu sprijinul domnului Ciulin şi trei de la artişti dar înregistrate cu vocea mea.

Reporter: Pentru acest gen de muzică sunt organizate concursuri sau te ocupi tu de promovare?

Alexandra Palela: Da, se mai organizează şi concursuri din când în când dar mai mult sunt un fel de preselecţii pe care le organizează maneliştii cunoscuţi. Am participat şi eu la o astfel de preselecţie organizată de un mare manelist dar am fost refuzată pe motiv că sunt românca iar ei pentru acest gen de muzică promovează mai mult pe cei de etnie rromă.

Reporter: Crezi că maneaua sau muzica etno va mai rezista mult pe piaţa muzicală din România?

Alexandra Palela: Sunt sigură de asta pentru că poporul român va şti întotdeauna să se distreze şi să se bucure de viaţă.

Reporter: Ce planuri de viitor ai?

Alexandra Palela: Îmi doresc foarte mult să scot un album deşi ştiu că este foarte greu şi ai nevoie de sponsori mulţi dar eu nu-mi pierd speranţa. Trebuie să-i mulţumesc şi domnului primar al oraşului Rovinari, Doru Filip, pentru că m-a sprijinit foarte mult financiar.

Reporter: Având în vedere că eşti elevă în clasa a XII-a, cui îi acorzi mai mult timp, muzicii sau bacalaureatului?

Alexandra Palela: Trebuie să recunosc că îmi este foarte frică de bacalaureat motiv pentru care am lăsat muzica pe locul doi şi am început deja să mă pregătesc. Oricum nu aş vrea să fac o carieră din muzică aşa că nu regret.

Reporter: Cum îţi petreci tu timpul liber?

Alexandra Palela: Am o mare pasiune pentru pictatul unghiilor motiv pentru care aş vrea să fac o şcoală de cosmetică, aşa că pictez unghiile la mai toate prietenele mele, în rest ascult muzică, învăţ, dansez.

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: