INCREDIBIL! Minerii, duşi la excavator căţăraţi pe jeep

Bătaia de joc a Complexului Energetic Oltenia la adresa minerilor a căpătat forme care le pune viaţa în pericol. Compania nu mai asigură transportul de la sala de apel până la excavator, deşi uneori sunt de parcurs chiar şi 10 kilometri. ITM Gorj a interzis folosirea dubelor asigurate de prestatorii de servicii, pentru că nu erau conforme. Măsura a fost luată după accidentul de anul trecut de la Cariera Roşiuţa, când o persoană a murit şi alte zece au fost rănite, după ce autovehiculul în care erau s-a răsturnat. La aproape nouă luni distanţă, la Cariera Jilţ, minerii sunt transportaţi în partea din spate a maşinilor 4x4 folosite de directori, în picioare, înghesuiţi câte zece pe metrul pătrat. Dacă ar fi lăsaţi pe jos, ar trebui să meargă ore bune până la locul de muncă.

De mai bine de o lună, circa 100 de angajaţi ai CE Oltenia de la Cariera Jilţ Nord, Sectorul Haldă, sunt nevoiţi să meargă prin carieră urcaţi în spatele maşinii şefului pentru a ajunge la punctul de lucru. Asta pentru că cei din conducerea administrativă a complexului nu au mai încheiat un contract cu o firmă de transport pentru a duce minerii de la sediu până la punctul de lucru din incinta carierei.

Bejinaru: Îşi riscă viaţa până la locul de muncă

Aşa se face că, la fiecare intrare şi ieşire din schimb, oamenii sunt urcaţi în spatele maşinilor de teren, la grămadă cu materiale explozibile, fără ca şefii carierei să ţină cont de pericolul la care îi expun. „Oamenii sunt transportaţi cu jeep-ul, în picioare, neasiguraţi. Cei de la protecţia muncii dorm. Ia cu ei tuburi de oxigen şi ce mai au nevoie în teren, toate la grămadă. Oamenii sus şi tot înainte! Îşi riscă viaţa până la locul de muncă. Şi la întoarcere este acelaşi lucru. Vechile sindicate se fac că plouă, că e situaţia cum e şi liderii sunt compromişi. Cu acceptul directorului se întâmplă ceea ce se întâmplă. Şi mai sus se ştie, inclusiv la nivel de Divizie Minieră şi probabil şi CEO”, a declarat Bogdan Bejinaru, preşedintele executiv al Sindicatului Liber al Salariaţilor din Complexul Energetic Oltenia.

jeep_new

Sindicaliştii spun că au încercat să vorbească despre această problemă cu şeful Carierei Jilţ Nord, Viorel Vulpe, însă nu au găsit înţelegere. Aceştia speră că inspectorii ITM Gorj vor face verificări în acest sens. „Cei din conducerea carierei au spus că nu este treaba noastră şi că urmează să se rezolve situaţia. Când? Probabil când se va ţine licitaţia,dacă se va mai ţine, dacă vor mai avea fonduri să suporte şi această cheltuială. Rog ITM să vadă dacă sunt respectate condiţiile de protecţia muncii în ceea ce priveşte  transportul la locul de muncă”, a mai spus Bejinaru.

PRECEDENT

Un grav accident de muncă a avut loc pe 17 octombrie 2013, la Cariera Roşiuţa. Maşina cu care erau transportaţi minerii s-a răsturnat. Un om a murit şi zece au fost răniţi. Aceştia erau transportaţi cu dube similare cu cele folosite în armată, numai că oamenii stăteau pe bănci fără centuri de siguranţă. Dacă acel tip de transport era impropriu, ceea ce se întâmplă acum este mult mai grav.

PROBLEME

jeep_cariera_jilt_nord_1Şi la Cariera Tismana au existat probleme în privinţa asigurării transportului angajaţilor. În acest caz, oamenii au fost nevoiţi să meargă pe jos timp de o lună pentru că vechile maşini de transport erau într-o stare proastă. ITM Gorj a dispus CE Oltenia scoaterea acestor maşini şi înlocuirea lor cu altele care să fie sigure pentru salariaţi.  La începutul lunii trecute în unitate au ajuns două maşini.

REACŢIE

În luna mai, mai mulţi lideri sindicali au fost în greva foamei, una dintre revendicări fiind transportul în condiţii de siguranţă la locul de muncă. Răspunsul administraţiei CE Oltenia, postat pe site-ul companiei pe 21 mai 2014, a fost unul liniştitor: „Transportul  persoanelor  la  locurile  de  muncă este  asigurat  de  companie,  acordându-se o importanţă deosebită posibilităţilor de  adaptare a mijloacelor de transport persoane la condiţiile din cariere”.

Vizualizări: 183

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: