Incendiile de vegetație sunt interzise prin lege. Garda de Mediu Gorj va efectua controale

Garda de Mediu Gorj trage un semnal de alarmă asupra incendiilor de vegetație. Acestea sunt interzise prin lege, amenzile pentru săvârșirea lor fiind cuprinse între 7.500 lei- 15.000 lei pentru persoane fizice, și de la 50.000-100.000 lei pentru persoanele juridice.


Conform prevederilor OUG 195/2005 privind protecția mediului și a Ordinului 605/2008 pentru aprobarea dispozițiilor generale de apărate împotriva incendiilor pe timpul utilizării focului deschis la arderea de miriște, vegetație uscată și resturi vegetale, persoanele fizice și juridice au obligația: de a nu arde miriștile, stuful, tufărișurile sau vegetația ierboasă, fără acceptul autorității competente pentru protecția mediului și fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență.

În perioada următoare, comisarii Gărzii de Mediu Gorj vor efectua împreună cu reprezentanții Poliției Române controale pe raza localităților afectate de incendiile de vegetație.

Vizualizări: 637

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: