Încă un primar din Gorj a trecut la PSD

Aristică-Daniel Coiculescu, primarul liberal al comunei Arcani, a decis să se alăture Partidului Social-Democrat Gorj. 

„Sunt un om cu credință și cu frică de Dumnezeu, care are în spate respectul și susținerea locuitorilor comunei. Pentru asta, le datorez tot respectul și am obligația să le reprezint interesele întotdeauna. Am o relație foarte bună și cu colegii mei primari, alături de care am elaborat proiecte comune. Este încă un motiv să mă alătur echipei PSD Gorj și să reprezint acest partid la alegerile de anul viitor”, a declarat Aristică Coiculescu, primarul localității Arcani. 

În ultima perioadă, alţi patru primari, care şi-au câştigat mandatul făcând parte din PNL, au anunţat că vor candida anul viitor din partea PSD. Aceştia sunt: Marcel Romanescu, Dumitru Leuștean, Dumitru Modrea și Vili Pasăre.

Vizualizări: 2,688

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: