Încă o primărie din Gorj are aplicație mobilă și vorbește cu localnicii online

Primăria Arcani anunță un pas spre digitalizare. Are o aplicație prin intermediul căreia localnicii pot sesiza evenimente care au loc în comună, pot reclama probleme, se pot înscrie la audiențe și pot urmări proiectele pe care le are în plan ori în derulare primăria. 

Aplicația Primăria Arcani poate fi descărcată din Magazin Play și instalată în telefon. 

Edilul din Arcani a explicat că a dorit să țină pasul cu tehnologia chiar dacă mulți localnici sunt în vârstă și nu folosesc prea des internetul.

“Am mers mai mult pe partea de inteligență verde și ne-am creat câteva lucruri prin care încercăm să venim în sprijinul cetățenilor și să reducem drumul cetățeanului către primărie.  E vorba de o digitalizare, de o aplicație. Pentru siguranța locuitorilor, e vorba de un sistem de supraveghere video foarte performant și care a fost foarte bine primit în comunitate. Mai avem stații de încărcare electrice. Unele sunt finalizate, funcționale, dar a fost un proiect mai vechi, pe Agenția de Mediu”, a declarat primarul din Arcani, Aristică Coiculescu, într-o emisiune la Tele3.

O astfel de aplicație există și la Peștișani.

Galerie foto


Vizualizări: 1,223

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: