Încă două noi baze sportive pentru copii
Primăria municipiului Târgu Jiu a anunțat că va amenaja două noi baze sportive pentru fotbal: una la Preajba, în zona grădiniței, iar cealaltă la Bârsești. S-a luat această hotărâre, susțin cei din administrația locală, tocmai pentru că s-a constatat că a crescut simțitor numărul copiilor care doresc să facă sport.
Cele două baze sportive vor fi unele moderne. Acestea vor fi amenajate cu teren sintetic și vor avea iluminat modern și sistem de drenaj. Terenurile de fotbal vor fi împrejmuite, dar vor putea fi folosite de CSM pentru grupele D și E de juniori, de alte cluburi sportive din municipiu, dar și de copiii și cetățenii din zonă, a explicat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.
“Având în vedere și numărul tot mai mare de entități sportive și de tineri interesați de sport, continuăm să investim în infrastructură și să creăm tot mai multe baze sportive la nivelul municipiului. Încurajăm sportul și creăm condiții în acest sens, îndrumăm copiii să practice disciplinele pe care le iubesc și le netezim drumul către performanță”, a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.