În sfârşit o victorie pentru Reghecampf

Universitatea Craiova a învins luni seară pe FC Voluntari, scor 3-0. Laurențiu Reghecampf a bifat astfel prima victorie pe banca oltenilor.

Universitatea Craiova a învins pe FC Voluntari, scor 3-0, prin golurile marcate de Gustavo ’49, Cîmpanu ’57 şi Markovic ’90+3 , iar Laurențiu Reghecampf a bifat prima victorie pe banca tehnică a oltenilor.

Gică Craioveanu, directorul de imagine al Universității, povestea într-un interviu acordat recent pentru gsp.ro că "în lotul cu care am câștigat ultimul titlu pentru Știința, în 1991, eram mai toți olteni". Se pare că antrenorul Laurențiu Reghecampf l-a citit și și-a zis să mizeze pe forța și fantezia "made în Oltenia". Astfel că a titularizat nu mai puțin de 6 juveți get-beget: Vlădoiu, Găman, Screciu, Bancu, practic, toată defensiva, plus Căpățână, tot oltean, dar trecut și pe la Voluntari, și Vali Constantin.

După victoria cu FC Voluntari, Universitatea Craiova a făcut 6 puncte și a urcat până pe locul 8, la egalitate cu Dinamo și FCU Craiova.

Vizualizări: 939

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: