I-a luat trei ani să scape primăria de datorii
Aproape un mandat de primar i-a trebuit edilului din municipiul Motru să scape de datoriile pe care le-a „moștenit” de la fosta conducere. Primarul susține că abia acum se poate bucura că nu va avea datorii la sfârșitul anului.
Dacă atunci când a preluat mandatul susținea că avea datorii cât bugetul primăriei, acum primarul din Motru susține că a scăpat de toate debitele. Va încheia acest an fără datorii. „Am adus foarte mulți bani pe proiecte europene. Cel mai important, putem spune că vom avea un sfârșit de an cu datorii zero, chiar dacă atunci când am preluat mandatul datoriile echivalau cu veniturile proprii ale municipiului, erau niște datorii imense, în acești trei ani și jumătate am reușit să achităm aceste datorii, să funcționăm, iar populația să nu resimtă prea mult lipsa banilor”, a transmis primarul Gigel Jianu.
În același timp, edilul anunță că a semnat mai multe contracte și va schimba fața mai multor cartiere cu fonduri europene.
Lucrările ar putea demara chiar de anul viitor, imediat ce vremea va permite deschiderea șantierelor. „Avem multe proiecte pentru care am și semnat contracte de finanțare. Parcurgem procedurile de achiziție. Începând din 2016 – 2017, am lucrat foarte mult să putem accesa fonduri. Anul 2019 este anul în care am și semnat contracte de finanțare. Unele lucrări sunt atât de cerute de oameni și vizează zone din oraș care nu au fost reabilitate niciodată. Primul cartier din oraș și încă unul mai nou au străzi la nivel de ulițe. Avem două oferte pentru reabilitare. Dacă vremea ne permite, în ianuarie începem lucrările pentru toată zona de mijloc”, a mai explicat Jianu, la Radio Accent.