I-a furat banii din casă
Polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizați luni de către o femeie de 65 de ani, din orașul Rovinari, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras geanta din apartament, în care avea suma de 210 euro și 310 lei.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul subunității, ocazie cu care s-a constatat că persoana vătămată a lăsat ușa de acces deschisă, pentru a transporta materiale de construcție de la parterul blocului, ulterior observând că îi lipsește geanta în care avea suma de bani menționată.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat un tânăr din orașul Rovinari, bănuit de săvârșirea faptei.
Prejudiciul a fost recuperat și restituit persoanei vătămate, anunță IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt calificat.