Heirup de urgență la Sala Sporturilor pentru „vopsit gardul”!

La fel ca pe timpul comunismului, când se vopsea totul la suprafață pentru anumite vizite oficiale, și Sala Sporturilor din Târgu Jiu a fost cosmetizată cu o zi înainte de primul meci european. Evenimentul a mobilizat numeroase forțe la sală pentru a se mai aranja câte ceva după ce, de la amenajarea sa, sala a fost constant neglijată.

La fel ca în perioada comunismului când vizitele oficiale ale președintelui mobilizau comunitățile locale pentru a se înfrumuseța totul, pe ideea „Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul!”, și la Sala Sporturilor s-a cosmetizat câte ceva pentru meciurile europene din weekend. Comuniștii dădeau cu var bordurile și plantau panseluțe iar cerșetorii de pe stradă erau strânși în zilele de vizită. Acum, la sală, s-a recurs la câteva modernizări de suprafață, dar nu cele neapărat necesare pentru activitatea de zi cu zi, ci doar la cele necesare pentru meciurile europene. De suprafața de joc, leduri publicitare sau tabelă electronică nouă nu se va putea beneficia la antrenamentele sportivilor, care ar avea nevoie permanent de cineva care să facă acolo curățenie, chiar și la orele târzii din noapte când se încheie activitatea în sală.

Vineri s-a făcut curățenie generală în sală și s-au dezinfectat toate grupurile sanitare cu ajutorul doamnelor de etnie romă de la ajutorul social. La spălat grupuri sanitare a putut fi văzută chiar și directoarea adjunctă a Direcției de Patrimoniu, Florentina Elena Popescu, care, în lipsa personalului necesar îmbracă salopeta de lucru și muncește cot la cot cu puținii muncitori de la întreținerea stadionului care pot fi văzuți deseori la lucru și după încheierea programului.

Pentru a se strânge gunoiul adunat și a se realiza curățenia generală sportivii nu au mai avut acces vineri în sală. Dar o astfel de activitate este necesară zi de zi la sală, acolo unde vin chiar sute de sportivi la antrenamente și meciuri.

Oficial, au fost scoase în față marile realizări, iluminat modern, suprafață nouă de joc și o tabelă electronică, dar nu toate acestea vor rămâne permanent la sală. Suedezele care vor intra în vestiarele sălii vor fi nevoite să se confrunte cu imagini de pe vremea bunicilor lor pentru că vor da peste mini-chiuvete dar și dușuri ruginite și fără cap de duș, deoarece nimeni nu a mai fost interesat de întreținerea corespunzătoare a sălii de ani de zile.

Un munte de saci de gunoaie a fost strâns vineri din sală și de pe baza sportivă, iar astfel de situații apar zilnic, în condițiile în care acolo se antrenează sute de sportivi. Iar Sala Sporturilor nu are angajată în acest moment nici o femeie de serviciu. Cei de la sală se descurcă cum pot iar de cele mai multe ori nu fac față pentru că organigrama de personal este grav subdimensionată.

Toate acestea în timp ce la CSM Târgu Jiu, principalul beneficiar al sălii și al bazei sportive, numărul de sportivi este în creștere și se apropie de 1000. Luând în calcul faptul că se joacă acolo numeroase meciuri, iar sala și terenurile sunt folosite și de adversari, tot de ordinul sutelor și aceștia, se poate presupune ușor cât de gravă este situația în weekend când, practic, la sală nu mai lucrează nimeni, pentru că programul este de luni până vineri.

Galerie foto



Vizualizări: 2,173

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: