Haos în Franța: peste un milion de oameni în stradă

În Franţa se desfăşoară sâmbătă a şaptea zi de manifestaţii la nivel naţional împotriva planurilor nepopulare de reformă a pensiilor ale preşedintelui Emmanuel Macron.

Coaliţia sindicatelor franceze, într-o rară demonstraţie de unitate de când a fost lansată mişcarea de protest, la sfârşitul lunii ianuarie, speră să menţină presiunea asupra guvernului pentru a retrage reforma, a cărei măsură-cheie este o prelungire cu doi ani a vârstei de pensionare, la 64 de ani.

Liderii sindicali i-au cerut sâmbătă preşedintelui Macron să "consulte poporul" cu privire la reforma pensiilor, în a şaptea zi de mobilizare, în ajunul unei săptămâni decisive, în care guvernul speră să vadă reforma adoptată definitiv după un parcurs parlamentar haotic.

Aceasta este a doua zi de mobilizare organizată într-o zi de sâmbătă, pentru a permite angajaţilor să participe fără a fi nevoiţi să facă grevă la locul de muncă.

Potrivit cifrelor Ministerului de Interne, până la 1 milion de persoane sunt aşteptate să participe la peste 200 de marşuri în întreaga ţară, în timp ce Senatul continuă să examineze legea, iar un posibil vot asupra textului din partea camerei superioare a Parlamentului fiind aşteptat până duminică seara.

Demonstraţiile au început la ora locală 10.00 (11.00, ora României) pe străzile marilor oraşe, inclusiv la Toulouse şi Nisa.

Sindicatele au estimat totalul la 3,5 milioane de persoane.

Sondajele de opinie arată că majoritatea alegătorilor se opun planului lui Macron, dar acţiunile greviste nu se bucură de o popularitate similară .

Vizualizări: 1,271

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: