Guvernul nu mai vrea copii instituționalizați

Obiectivul Guvernului este ca în 2020 să nu mai avem copii în centre instituţionalizate, a declarat premierul Dacian Cioloş duminică seara, cu ocazia participării la Hope Concert organizat de Fundaţia Hope and Homes for Children România.

El a precizat că România a pornit în 1990 cu 100.000 de copii instituţionalizaţi în peste 700 de centre. ''Din păcate suntem astăzi încă la 57.000 de copii care nu sunt în familiile lor, pentru o mare parte s-au găsit soluţii, dar problema încă nu este rezolvată. Vreau să vă anunţ că obiectivul pe care ni-l asumăm ca stat - şi aici vorbesc în numele Guvernului şi sunt convins că acest obiectiv va fi dus la capăt indiferent cine va fi prim-ministru sau cine va fi la guvernare -, obiectivul pe care ni l-am propus este ca în 2020 să nu mai avem copii în centre instituţionalizate'', a spus şeful Executivului.

El a subliniat că ''trebuie să avem forţa, înţelepciunea pentru a opri această hemoragie, pentru ca alţi copii să nu se adauge''. (A.A.)

Vizualizări: 789

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: