Gorjenii care i-au impresionat pe americani
Delegaţia din judeţul Gorj formată din reprezentanţi ai Muzeului Judeţean Gorj, elevi şi profesori de la Liceul de Muzică şi Arte „Constantin Brăiloiu”, dar şi artişti populari locali, s-a întors recent din Statele Unite ale Americii. Aceştia au participat la un schimb cultural în cadrul proiectului „Note comune - Conectarea tradiţiilor cu ajutorul tehnologiei moderne”, în care partener este Muzeul Clay Center din Charleston, Virginia de Vest. Gorjenii au reuşit să impresioneze publicul american după ce au susţinut mai multe concerte de muzică tradiţională românească. Rămâne ca la începutul anului viitor o delegaţie din America să viziteze judeţul Gorj.
Din delegaţia care a mers în Statele Unite ale Americii au făcut parte: Alina Tiţa - managerul proiectului, Dumitru Hortopan - directorul Muzeului Judeţean Gorj, Constantin Argint-care a avut rolul de artist popular în cadrul proiectului, profesorii Dumitru Pasăre şi Emanuela Tulpan de la Liceul de Muzică şi Arte „Constantin Brăiloiu”, dar şi elevii: Cristian Munteanu, Teodor Foanţă, Alina Gorun şi Cristina Lăcătuşu. Între 29 septembrie şi 1 octombrie, managerul român de proiect, Alina Tiţa, a participat la Washington la un curs de pregătire organizat de Alianţa Americană a Muzeelor. În perioada 1-13 octombrie a avut loc primul schimb cultural din cadrul proiectului. În primele zile, cei doi profesori alături de alţi doi americani de la liceul partener au fost pregătiţi de către personalul specializat de la Clay Center în domeniul povestirii digitale şi astfel profesorii au învăţat să colecteze şi să editeze poze şi imagini cât să le formeze în povestiri digitale.
Cu aceste cunoştinţe, dascălii îi vor învăţa şi asista pe cei 50 de elevi din care 25 din Gorj, restul americani, în crearea de povestiri digitale. În data de 6 octombrie, la Liceul Wahama din Mason City, artiştii români împreună cu cei patru elevi ai Liceului de Muzică şi Arte „Constantin Brăiloiu” au susţinut un concert în faţa a peste 200 de elevi. „Pe unde am cântat, am avut drapelul României cu noi. La toate spectacolele unde am fost am ridicat tot personalul spectator în picioare. Sperăm în continuare se ducem la bun sfârşit acest parteneriat astfel încât judeţul nostru, ţara noastră să fie mândră de noi”, a spus profesorul Dumitru Pasăre.
Pe data de 10 octombrie a avut loc marele concert public în care ambele părţi, cea română şi americană, au încântat publicul cu muzică specifică din zona Gorjului, dar şi din statul Virginia de Vest.
De-a lungul întregii prezenţe la Charleston, delegaţia română a fost invitată la diferite evenimente şi excursii, precum vizita la Capitoliu şi întâlnirea cu Guvernatorul statului Virginia de Vest.
În luna aprilie a anului viitor delegaţia americană va sosi la Târgu Jiu, acesta fiind cel de-al doilea schimb cultural din cadrul proiectului. Vizita va consta în concerte comune la liceu şi în aer liber, cursuri de specializare şi perfecţionare pentru profesori, excursii, etc.