Gorjeni șocați de adresele primite de la ANAF. „O să mă lase fără tratament de inimă“
În plină pandemie, Administrația Județeană a Finanțelor Publice a trimis înștiințări la sute de gorjeni care și-au închiriat terenurile pentru activități miniere sau petroliere că au de plătit impozit la sumele încasate în ultimii 5 ani. Numai în comuna Bustuchin sunt zeci de localnici în această situație, printre care și un pensionar în vârstă de 63 de ani care cu greu asigură traiul familiei.
Gheorghe Zăvelcă este pensionar și a crezut că face rost de ceva bani dacă închiriază terenul pentru activitatea petrolieră. Nici nu a prea avut de ales, pentru că în Bustuchin este zonă petrolieră și nu a putut să refuze oferta. ”Eu am închiriat terenul meu productiv să mi-l distrugă ei cu țevile pe un preț de nimic. Anual îmi dădeau cam 6.000 de lei și semnam contractul, pentru că nu aveam ce să fac. Nu puteam să mă opun tocmai eu. În plus erau buni și bănii ăștia, pentru că era un venit. Noi suntem o familie modestă și orice ban e binevenit”, a spus pensionarul.
Gorjeanul nu s-a gândit nici o clipă la faptul că va trebui să plătească mai târziu impozit la banii pe care îi primea anual prin închirierea terenului companiei OMV Petrom. ”Eu am o pensie de 1.800 de lei. Am rata 700 de lei și sunt bolnav de inimă și plămâni. Iau tratament lunar. Stăm șapte persoane într-o casă și suntem vai de noi. Eu nu am știut că trebuie să mă duc să declar contractul la finanțe. De 5 ani de zile de ce nu m-au înștiințat? Eu am plătit toate dările la primărie. Acum m-a chemat un inspector la el cu acele contracte și cu un cupon de pensie și mi-a spus că o să primesc prin poștă procesul verbal. Cred că o să-mi oprească bani din pensie. Vă dați seama că sumele sunt mari. O să mă lase fără tratament de inimă și plămâni și fără bani de mâncare”, a mai spus Gheorghe Zăvelcă.
Primarul din comuna gorjeană Bustuchin susține că în această situație sunt zeci de localnici. ”La noi e zonă petrolieră și în zonele miniere se fac contracte cu cetățenii acolo unde terenurile sunt afectate. Sunt care iau sume foarte mari din închirierea acestor terenuri. Ei, din ce am citit eu în contract, aveau obligația să le înregistreze la finanțe, dar oamenii nu au citit nu au știut și acum s-au trezit că trebuie să plătească din urmă pe cinci ani. Inițial era 16% și apoi a scăzut la 10%. Oamenii au luat banii bine mersi și au fost mulțumiți și liniștiți. Acum, unii care au avut teren mai mult au luat zeci sau chiar sute de mii anual și acum vă dați seama că au foarte mult de plătit. Înțeleg că actualul guvern lucrează la o lege în sensul că, dacă oamenii se duc acum să le înregistreze, să nu le mai ia majorări și penalități”, a precizat Ion Ciocea, primarul din Bustuchin.