Gorjeanca Eglantina, dans şi pictură în scop caritabil
Marţi, 11 decembrie, în cadrul Galei Umanitare Zâna Măseluţă, tânăra artistă Eglantina a uimit întregul public din AFI Palace Cotroceni printr-un spectacol atipic ce a îmbinat dansul şi pictura abstractă pe piesele celor de la Kings of leon, Take That şi Empire of The Sun.
Pe lângă momentul artistic susţinut live, Eglantina a donat şi un tablou care a fost licitat cu scopul de a ajuta copiii cu grave probleme stomatologice care nu îşi puteau permite operaţiile necesare. Sub luminile reflectoarelor, unul dintre cei mai controversaţi artişti plastici ai momentului, a umplut întreaga scenă cu vopsea, apropiindu-se astfel atât de cunoscători, cât şi de copiii fascinaţi de culori.
Mirabela Stoica, editor revista CARIERE şi PR and Marketing Director la Asociaţia Zâna Măseluţă, dar şi realizatoarea emisiunii Jurnal de Leadership de la Radio Lynx: Am fost extrem de surprinsă de Eglantina. I-am povestit cauza pentru care ne zbatem şi am rugat-o să ne doneze un tablou. Nu numai că a făcut acest lucru, dar a şi venit la gală cu un număr inedit de dans şi pictură. A reuşit să fascineze întreg auditoriul! Este extrem de talentată şi sunt absolut convinsă ca este la începutul unei cariere de top! Îi mulţumesc din suflet pentru tot efortul pe care l-a făcut pentru această gală şi mă înclin în faţa ei.
„Eglantina a adus o pată de culoare Galei Zâna Măseluţă şi ne-a uimit cu talentul şi pasiunea ei. Momentul artistic a fost unul desăvârşit, iar discursul introductiv a fost cu adevărat unul inspiraţional” a declarat Marius Dobre.
Întregul eveniment a fost prezentat de Mirabela Stoica şi Marius Dobre, jurnaliști ai revistei CARIERE și realizatorii emisiunii Jurnal de Leadership de la Radio Lynx. Acesta a fost susţinut de artişti de renume, precum: PhenomenOn, Shaka Muv și Mike Angello. Ana Otvoș și Georgiana Paic, două sportive cu rezultate naționale și internaționale impresionante, au făcut, de asemenea, o demonstrație spectaculoasă de lupte libere.
SURPRIZE
În cadrul galei, au fost licitate tablouri, bijuterii, cărți, vouchere la saloane de înfrumusețare și relaxare. Seara s-a încheiat cu premierea oamenilor, ONG-urilor și companiilor care au fost alături de Zâna Măseluță.