Gorj: Viitorii polițiști, testați psihologic

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj anunță că, începând cu data de 26 iulie, ora 9,00, va avea loc testarea candidaţilor recrutaţi pentru concursul de admitere la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București.

Activitatea se va desfășura la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, din Târgu Jiu, str. Traian, nr. 2, cu respectarea regulilor în vigoare stabilite la nivel național în vederea prevenirii răspândirii infecțiilor respiratorii cauzate de COVID-19 (distanțare socială, portul măștii, dezinfectarea pupitrelor etc).

„Candidaţii  se vor prezenta la  sediul unității  la data și ora indicată  și  vor avea asupra lor cartea de identitate și  un instrument de scris cu cerneală/pastă albastră”, a anunțat IPJ Gorj.

Au fost programați deja primii 68 de candidați. Cei care nu se regăsesc pe liste vor fi planificați în zilele următoare, mai transmit reprezentanții Poliției Gorj.

Vizualizări: 1,664

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: