Produse cu parfum de lavandă, pentru Melisa

O antreprenoare din Târgu-Jiu a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru a ajuta o fetiță de patru ani din Târgu-Jiu. Ana Neagu, sau Lavandinne, cum o cunoaște toată lumea, a realizat o gamă de produse cu lavandă și nu numai special pentru Melisa. Cei care vor să o ajute pe micuță sunt așteptați la magazinul din centrul orașului, de unde pot achiziționa orice produs realizat special pentru Melisa. Toți banii strânși vor merge pentru recuperarea fetiței.

Melisa are patru anișori și a dorit să trăiască în ciuda pronosticului rezervat al medicilor. S-a născut prematur, a trecut printr-o comă indusă și suferă de mai multe afecțiuni.

Mama ei a luptat din răsputeri pentru ca Melisa să fie bine și, chiar dacă la prima vedere nu pare a fi un copil cu probleme, micuța merge la terapii de recuperare și comunică în nonverbal. Pentru a deveni un copil normal are nevoie de mai multe ședințe de terapie, care sunt foarte costisitoare.

Ana Neagu a aflat povestea Melisei și nu a rămas pasivă la problemele ei. ”De câteva zile m-am pus pe meșterit câteva produse, pe care deja le găsiți în magazin, colțișorul Melisei, de unde puteți cumpăra o jucărioară sau un alt produs special creat pentru ea. Toți banii strânși vor merge ca donație pentru terapiile necesare Melisei. Este vorba de integrare senzorială, logopedie, terapie ocupațională, terapie cu oxigen hiperbaric, kinetoterapie: balance-suit, mecanoterapie, hidroterapie. Să îi dovedim Melisei că lupta ei pentru această lume nu este în zadar și că suntem atâția oameni minunați alături de ea.
Puteți dona și în mod direct în contul mamei: Maria Bianca Savulescu
RO44INGB0000999905173614, cu mențiunea "DONATIE MELISA"”, este îndemnul Anei Neagu

Produsele special create pentru Melisa le puteți găsi la magazinul LAVANDINNE din centru Municipiului Târgu-Jiu. Ana Neagu nu este la prima acțiune e acest gen. Este cunoscută pentru numeroasele campanii umanitare la care s-a alăturat.

Vizualizări: 1,975

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: